Guvernantii profestionisti de stanga

Partidul Social Democrat este pregatit sa guverneze Romania si sa evite efectele devastatoare ale crizei economice mondiale.

Dupa cum bine stiti, vom detine 9 portofolii in guvern si postul de vice-premier. Ministerele de Interne, Externe, Educatiei, Agriculturii, Mediului, pentru a enumera doar cateva dintre cele care ne-au revenit noua in urma negocierii cu Partidul Democrat Liberal, se vor bucura de ministri competenti si profesionisti.

Nu pot decat sa ma bucur sincer ca doi colegi de campanie electorala si, apoi, de parlament, alesi de cetatenii din sectorul 5, vor face, aproape sigur, parte din guvern.

Dupa cum se vehiculeaza in presa, domnul general Catalin Voicu va conduce Ministerul Administratiei si Internelor, un minister extrem de greu mai ales in situatii de criza economica, atunci cand indicele criminogen este in crestere si infractionalitatea poate atinge cote alarmante. L-am cunoscut pe domnul general. Este un om de onoare, extrem de ferm, un profesionist autentic (dupa cum stiti, este doctor in Drept, iar teza dumnealui se refera la “Conflictele şi tensiunile interne”).

Doamna Ecaterina Andronescu va fi noul ministru al Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Fireste ca doamna rector nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dupa cum bine stiti, una din promisiunile mele ca si candidat pentru Camera Deputatilor a fost reducerea pana la eradicare a abandonului scolar. Acest deziderat a fost prins in programul de guvernare. Faptul ca doamna Ecaterina Andronescu va fi ministru este o garantie in plus ca programul de guvernare privind educatia si invatamantul va fi pus in aplicare.

Domnul presedinte Ion Iliescu a spus ca este nevoie de profesionisti in guvern. Iata ca noi, social-democratii, ii avem.

Anunțuri

15 răspunsuri to “Guvernantii profestionisti de stanga”

  1. Onu Ionescu Says:

    Ramane de vazut cum isi vor depasi crizele de personalitate.Unde-s prea multi ambitiosi, este greu sa triumfe obiectivitatea!

  2. valentin vasilescu Says:

    Catalin Voicu ? Cred ca in mod indirect, prin activitatea din timpul campaniei care s-a reflectat in rezultatul obtinut in colegiul dvs. l-ati ajutat si pe respectivul domn sa devina senator. Nu-l cunosc dar daca dvs. aveti o parere asa de buna despre el si-l sustineti, inseamna ca merita sa fie ministru. Am mai mizat pe dvs. si la alegeri si vad ca n-am gresit.

  3. Victor Says:

    Oana,

    Mi-a placut faza cu „indicele criminogen”. Este limbaj de specialitate sau asa ti-a venit? Nu de alta dar cred ca este o mica greseala :

    CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.

    poti spune „factorii criminogeni” dar „indicii criminogeni” dupa cum vezi nu prea merge. Oricum am inteles ideea.

  4. toni Says:

    Victor, nu este nicio greseala! Cauta si definitia pentru „indice „si ai sa vezi de ce. Sau cauta in manualele de criminologie. Cert este ca domnul Voicu a pierdut la mustata in fata lui Gabi Oprea, ministerul de Interne!
    Oana, cum comentezi?

  5. Onu Ionescu Says:

    Oana,
    Multumesc pentru spam;fara modestie, sunt multumit ca in ceea ce te priveste, m-am dovedit un bun fiziognomist!
    Am si o rugaminte: Veleitarul Nicknamed trebuie sfatuit sa-si infraneze logoreea:declaratia zilei (din Gandul de Joi, 18decembrie, pag. 6) mi se pare o gafa politica de-a dreptul stupida. Quid prodest?
    sa-ti golesti public, sacul desertaciunii? Citind-o, m-am cutremurat! Ce cred Richelieu-ul sau Talleyrandu-l tai? Sper sa te indemne si la prudenta!

  6. Onu Ionescu Says:

    Oana,
    Lectura blogului tau,imi induce senzatia ca esti o Rara avis pentru politica social- democrata.
    Stii ca unele batalii napoleoniene se dadeau in jurul orei 2 noaptea?
    Cred ca la rautati, ar trebui sa nu raspunzi. Lasa-i sa moara prosti, in mediul lor toxic de ura intoleranta!

  7. George Bubueanu Says:

    Fireste ca doamna rector nu are nevoie de nici o prezentare dar de aici si pana la a sustine ca este un ministru competent si profesionist cale lunga ……..
    Stii ce ma gandeam doamna rector este o infocata sustinatoare a cresterii salariale cu 50% pentru profesori dar inainte de aplicarea acestei legi poate se da o lege de testare psihologica obligatorie a tuturor cadrelor didactice si eu te asigur ca dupa testare bugetul Romaniei va putea suporta majorarea salariala chiar si cu mai mult de 50% pentru profesorii ramasi.
    Cat despre cercetare pot spune cu absoluta convingere ca Anton Anton directorul CNMP (promovat pentru scurt timp ministru) este cel care a reusit sa readuca bani in cercetare si in infrastructura de cercetare prin programele coordonate de CNMP.
    Nici un cuvant despre ministrul turismului?sau despre Adriean Videanu?sau ei sunt din PD-l si nu se aplica eticheta de profesionisti pentru guvernare??

  8. nicu Says:

    nu am mai intrat de ceva vreme pe aici,din cauza lipsei de timp(serviciu,deh)
    Ma bucur ca ai continuat cu blogul,sincer,ma gandeam ca odata instalata in Parlament,o sa cam „uiti” de tot ce ai promis.Vad ca nu e asa.
    Deci,se poate…
    Si ca sa citez pe cineva de aici,se pare ca esti intr-adevar o ‘rara avis’ printre politicieni.
    asa ca,bravo!

  9. Ionut Puerava Says:

    cand o sa scrii si tu ceva? cu manutele alea 2 …

  10. Onu Ionescu Says:

    Oana,
    Ca Solitaire, ma bucur sa fi vorbit despre ambitiosi;” stirea zilei” de ieri, mi-a confirmat ipoteza de rezerva fata de optimismul din articolul tau . Moderatoarea mi-a lasat insa aceeasi senzatie pe care mi-o lasa lectura unor comentarii de pe blogul tau. Desi omeneste, imi place pana la inspiratie lirica,argument: Ghici?
    Cu ochi si zambet foc si para;
    Cand le privesti, te infioara
    Precum piscu-nnalt vrancean
    Prins in versul miorean.

    Nu-i motiv de suparare,
    Ca-n fire-i apriga, tare
    E buna-n vremi de-ngrijorare:
    Te apara de-nsingurare.

    Mi-as dori, si ti-ai dori, sunt sigur!
    Un astfel de garant al vietii
    In fata vitregiei sortii,
    Din clipele de rau augur!

    Senzatia lasata? A unor intrebari insidioase,nespecifice ei, fata de o anumita tema. Si, stii, cand cel pretuit, te dezamageste,
    Nici blog-Oana nu te ostoieste.
    Iar pe mine, subiectul insistentelor (MM) , m-a surprins prin enormitatea gafarii , in ciuda admiratiei pe care i-o purtam. Incerc sa-i gasesc circumstante atenuante, prin frustrari recente ; nici mie nu mi-ar fi placut sa pierd functia de secretar general al unui colos, precum PSD, si nici pe cea de vicepresedinte al Senatului. Si, intrucat dialectica afirma ca totul se leaga si se interconditioneaza , cuvantul obedienta imi vine reflex in minte; iar lirismul meu, fata de Ghici?, scade subit.
    Cineva, foarte draga mie, imi spune bland:da mai las-o ,draga, in pace pe Oana,poate are si femeia treaba! Dilema, intre dorinta si ascultare.

  11. Onu Ionescu Says:

    Echipa ONM,
    Multumiri multe pentru promisiunea respectata:
    eliminarea spam; novice intr-ale on-line si capos nevoie mare, ma gandeam sa abandonez distractia.

    Episodul MM ma racaie, dupa ce am citit articolul din ziarul Gandul, preferatul meu. Ma pronunt: Fire de Iago,colegul de partid al dlui MM, trebuie descoperit, si tinut in carantina pentru profilaxia molimei unui „nou razboi intern”. Geniul organizatoric al dlui MM il poate dibui rapid, dar sa nu uite ca „perseverare diabolicum”. In acest scop, ii amintesc: lectura preferata a lui Talleyrand era Tratat de intelepciune, carte pe care o purta ca pe un talisman; iar Cartea Proverbe din Biblie, abunda in indemnuri catre intelepciune. In ipoteza ca liderii orienteaza psihologia multimilor, liderul MM, in opinia mea trebuie sa constituie o piesa de nelipsit in edificiul PSD, daca nu va fi cazul de perseverare diabolicum. Radulescu-Motru sugera ca oamenii puternici ai unei tari sunt un avertisment sever pentru orice pericol la adresa ei. UFFFFFFFFF, bine ca m-am oprit!

  12. Onu Ionescu Says:

    @George Bubuianu,
    Apreciere pentru grija fata de acarul Paun(cadrele didactice netestate psihologic). Sa ne jucam putin: eu sunt susceptibilul a fi testat psihologic. Rolul imi convine, tatal meu este chiar invatator. Pentru a-l cunoaste, cititi schita Sfanta frica din blogul meu Solitaire Amalgam.
    Dv. sunteti un reputat ziarist, sustinut de :
    -tupeul statutului,
    -parintii copiilor inapti pentru scoala,
    -Autoritatea care se temede impactul electoral al reactiilor dv. orgolioase etc., etc.
    Ce poate face biata mea psihologie in fata atator adversitati? Daca tot mi-ati onorat blogul cu vizita dv. cititi si schita Realitati romanesti, vizavi de unele aspecte din scoala noastra.
    Deci, sa lasam importurile si sa facem lucrurile strabune de bun simt, ca sa avem pe ce altoi importurile. Pentru aceasta,psihologia mea cere: legi aspre pentru o lume tembela; ministri energici care sa le impuna; sustinere mediatica responsabila.
    Mi se par foarte interesante si opiniile fata de cercetare; chiar si mentiunea ca nu s-a vorbit despre turism si dl. Videanu.Sa nu fiu insa heirupist.Prefer lentoarea lucrului bine facut.Cu simpatie, pentru sustinerea altruismului Oanei.

  13. George Bubueanu Says:

    Dl. Onu Ionescu ma bucur ca, gasiti interesante opiniile mele fata de cercetare poate le comentati si pe acelea.
    Cat despre grija mea pentru acaraul Paun e o parere proprie si personala faptul ca toate cadrele didactice ar trebui testate psihologic .(aceasta parere nu are absolut nici o legatura cu tatal dumneavoastra).
    Unele aspecte din scola noastra pe care le-ati sesizat si pe blog sunt foarte adevarate si din pacate se inmultesc alarmant si aici trebuie sa va dau dreptate ca avem nevoie de legi aspre pentru o lume tembela.

  14. Onu Ionescu Says:

    Domnule George Bubueanu.
    Respect promptitudinea reactiei dv.Cat priveste Cercetarea,deosebirea intre ea si Invatamant este ca in loc sa stapanesti niste copii sa invete, trebuie sa-ti stapanesti propria minte, sa se focalizeze pe tema de cercetare in lucru. Pentru aceasta, grija dv. ca cercetarea trebuie sa aiba sursele financiare necesare asigurate, prin cineva care si-a dovedit capabilitatea in acest sens,mi s-a parut salutara si de apreciat. Pentru ca un lucru este evident:banul,ca mijloc de existenta, ne stapaneste intreaga fiinta, implacabil; niciodata, nu ne ajunge, mereu mai vrem ceva, fie si atavic. Revenind la cercetare,nu cred ,cu cateva exceptii, sa poti face performanta, cand gandul ti-e la facturi, la alimente, la o minima salvare de aparente. Este limpede: cand dl Anton Anton a preliminat niste fonduri, a avut in vedere structura obiectivului, in toata dialectica sa, mizand mai ales pe finalitate:poate descoperiri, cu siguranta tehnologii si inventii si toate derivatele posibile ,in ritmuri competitive paneuropean. De aci si reactia mea fata de dl.Anton Anton, ca un virtual capabil responsabil al cercetarii. Nu cunosc deznodamantul
    De altfel, parerea mea este ca in arta, creatie, medicina, cercetare, ca piscuri ale manifestarii umane, cele doua emisfere cerebrale conlucreaza
    in paradoxuri, inaccesibile mie, cel putin.De aceea ma opresc pana nu ma prabusesc in abisul hazardului.
    Nu despre tatal meu era vorba in jocul imaginativ, pe care vi l-am propus.Ideea era ca prin antiteza, sa ajung la nevoia de autoritate, ca de aer:prin lege si prin implicare responsabila! Iar spre aceasta concluzie, m-au purtat consideratiile dv. Dovada: nu am ramas insensibil la implicatiile lor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: