PSD este un partid puternic

Prin demisia de astazi a domnului Oprea, decizie luata in urma sedintei Biroului Permanent National, Partidul Social Democrat a dovedit ca nu accepta niciun fel de derapaj voluntar sau involuntar de la linia directoare, lucru care mi se pare absolut necesar pentru a putea rezista si castiga in acest an electoral.

Asa cum scriam si pe blog, Traian Basescu este in campanie electorala pe toate fronturile. In primul rand, Theodor Stolojan a iesit ieri, in conferinta de presa a Partidului Democrat Liberal cu un mesaj foarte clar. El a spus ca “in PDL nu exista defectiuni in numirea secretarilor de stat”, totul facandu-se dupa o atenta analiza a candidatiilor in conformitate cu normele interne ale partidului. Cu alte cuvinte, a aratat clar cu degetul spre PSD. Apoi, insasi aparitia dumnealui la rampa nu este intamplatoare. Retragerea din functia de prim-ministru desemnat a lui Stolojan continua sa ridice multe semne de intrebare in ceea ce priveste frictiunile din cadrul partidului. Chiar presedintele Basescu a fost banuit de oarecare implicatii. Prin iesirea publica a lui Stolojan, Basescu vrea sa dea impresia de unitate perfecta in PDL, vrea sa arate ca in partidul prezidential nu exista confuzie de mesaje sau aripi si aripioare si, mai les, ca pana si Stolojan a revenit la sentimente mai bune.

Este stiut ca Traian Basescu se descurca excelent in situatii de criza, iar atunci cand aceasta nu exista o declansaza el-insusi. Profita de fiecare ocazie care i se iveste pentru a-si mari capitalul electoral, indiferent daca tara are sau nu un castig de aici. Important este sa castige dumnealui. De exemplu, acum, in aparenta degringolada a social-democratilor, a reust sa intoarca foarte repede totul in favoarea partidului si a lui persoanal. Traian Basescu a demonstrat in cei 4 ani de cand conduce destinele Romaniei ca are un potential conflictogen ridicat si ca nimic nu este mai presus decat propriul interes. Fireste ca Traian Basescu nu se va opri aici. Fiind, asa cum am mai spus, an electoral, trebuie sa ne asteptam si la alte atacuri si manipulari bine orchestrate.

Consider ca prin deciza BPN si demisia domnului Oprea am demonstrat ca suntem un partid unit care pune inainte de toate interesele romanilor. Faptul ca situatia neplacuta din care tocmai a iesit partidul a fost “la vedere” nu poate fi decat un act cat se poate de transparent, de democratic. Doar nu ne putem imagina ca in alte partide nu exista conflicte. Important este ca in PSD ele sunt rezolvate si asta nu mai reprezinta un secret pentru nimeni.

Trebuie sa guvernam in interesul oamenilor. Sa ne concentram pe problemele reale ale Romaniei in contextul crizei internationale. Romanii au dreptul sa ii cunoasca pe cei care le servesc interesele sa ceara si sa primeasca asa cum li s-a promis in campania electorala.

Anunțuri

24 răspunsuri to “PSD este un partid puternic”

  1. Onu Ionescu Says:

    Oana,
    Semne bune, anul are!

  2. Zexe Says:

    Oana, este asa cum spui tu. De lucrul asta m-ai convins.
    De altfel, toata presa vorbeste cum ca insusi Putin l-a sunat aseara pe Basescu ca sa il felicite pentru manevra iscusita prin care v-a determinat sa va decapitati generalii, mai ceva ca Stalin. Tu de ce crezi ca rusii au oprit gazele? L-a rugat Basescu pe Putin sa le tina asa, oprite adica. Ba chiar l-a sunat acum cateva zile sa ii multumeasca si sa il instruiasca sa le mai tina oprite pana cand ii spune el, cu scopul vadit de a agrava criza, pentru ca este stiut ca Traian Basescu se descurca excelent in situatii de criza, nu?
    Gurile rele spun ca, ieri noapte, dupa retragerea sprijinului politic pentru Gabriel Oprea, reprezentantii a zece filiale ale PSD s-au intalnit la Peris, la comanda si sub indrumarea directa a lui Basescu, cu scopul vadit dusmanos de a-i obliga pe acestia sa convoace un Congres Extraordinar al PSD, in urma caruia sa-i dea jos pe cei mai iubiti si mai inteligenti (cum le-ar spune Iliescu) dintre social democrati, pe Geoana adica, si pe Vanghelie care este. Doamne, cat de malefic poate fi Basescu!
    Tot gurile rele mai spun ca doriti sa faceti din Ministerul de Interne si din serviciile sale un fel de economate, pentru care strategii PSD au gasit si persoana potrivita, Bogdan Georgescu. Toata Politia Romana tremura de teama cand aude de acest vestit personaj, cu exceptia celor de la 0215, care s-au tavalit pe jos de ras cand au aflat ca li se pregateste, ca sef, un vestit fost sef de piata.
    Tot gurile rele mai spun ca Basescu i-a sugerat lui Netoiu sa rupa randurile in filiala de Ilfov, si sa aduca prejudicii de imagine social-democratilor de la centru. Tot el este cel care i-a obligat pe Dancu, pe Rus, pe Mitrea, pe Oprisan, sa puna la care o … dar ce spun eu aici? Tu deja le stii pe toate acestea, iar eu te plictisesc, nu?
    Daca mai aflu ceva despre Basescu, voi veni sa iti spun. Promit!

  3. Onu Ionescu Says:

    Blogul, in maniera Zexe, nu poate fi o cale eficace de comunicare.Daca PSD este puternic, sa-i intrebe parinteste pe guralivii de ieri, care nici nu stiau pentru ce harmaluiesc, ce au in comun cu pretextul invocat, si sa-i carantinizeze(sic!) putin,asa pentru imunizarea organizatiei, fata de intrigantii politici din toata tara. Asta si pentru o mai buna cunoastere! Ieri, Bogdan Chiriac, a facut o remarca demna de un pisc istoric; il parafrazez:la intrebarea cine va fi primul demisionar din actualul guvern, eu am spus ca va fi un ministru PDL; sublim, nu? Concluzia pt.PSD:sa isi insuseasca ,pana la nivel intuitional”, cugetarea Dubito,ergo sum. Recte,ma indoiesc, deci exist; in ciuda oricaror manipulari asupra unor caractere prea cumsecade(a se revedea pentru amuzament:ultimile turbulente si zvonul Peris ) In rest, „concomitent”, cu toate motoarele pentru guvernarea dorita(presupun), Inainte!
    Daca esti de acord, as avea cateva remarci asupra articolului tau-printr-un mail cu destinatie certa.Ai ID-ul meu,( ca al oricaruia dintre vizitatorii tai pe blog).

  4. Neagu G. Says:

    E o vorba la romani :”tara arde, baba se piaptana. Voi, parlamentarii alesi de noi, ati fost trimisi in parlament ca sa fiti uniti intre voi sau CU NOI ALEGATORII ? Pai, pe noi ne preocupa criza, somajul, scumpirile etc. iar voi vreti sa ne aratati ce orgolii aveti, nu vreti sa recunoasteti cand gresiti, cand luati decizii aiurea. Cine v-a pus sa-l desemnati ministru pe acest Napoleon, aparut asa peste noapte cu atatea titluri de o depaseste pe raposata-academician. In alta ordine de idei, de ce nu aveti initiative legislative sau pozitii ferme fata de aceasta nebunie de ordonanta care a bulversat oameni din toate domeniile? De ce nu ai luat pozitie de a contrazice pe cei ce au dat-o? Pentruca trebuie sa fiti uniti , chiar si in prostie. Eu credeam ca dl. M. Sarbu e mai barbat, iar nu o biata lesinata. Probabil tot pentru unitate. Fratilor, unitiva intre voi, de noi nu va pasa.

  5. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    DA PE VREMEA LUI DL ADRIAN NASTASE
    in materia de strategia lobby ,comunicare s-a lucrat foarte bine a atras specialisti a angajat consilieri consultanti a lucrat profesionist nu dupa orechea dupa 2004 toate munca facuta s-a dus pe apaa zambetei am vorbit in deataliu despre acest lucru si pe http://www.rodrigo.ro

  6. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    pana 2004 psd arata ca un partid disciplinat ordonat ,acum imgine pe care o vedem din afara este de un partidul conduse de grupurile de interes ,care nu pot fi stapaniti de nici un fel de liderul partid
    DACA ACEASTA CHESTIUNE DE IMAGINA SE VA REZOLVA AVETI MULT DE CASTIGAT
    deoarece pdl asa cum am demonstrat intrun material postat pe http://www.rodrigo.ro am pierdut foarte multi simpatizanti de pe axa Bucuresti Timisoare ,diaspora ,deci a pierdut dintrun bazin electoral de peste 4 milioane cea ce este grav

  7. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    daca pd-l a pierdut dintre un bazin de electori de peste 4 milioane pnl in loc sa profita de situatie si sa castiga teren face exact ce nu trebuie facut anume sa i lase pe crin antonescu ,victor orban si Bogdan oltean sa iesa in fata i mai trebuie sa coptze pe codrin stefanescu si devin cei mai antipatici
    in schimb dl Taricean ca un erou national de la palat in plina campanie electorala a zis nu maresc salarile pentru ca nu sunt bani si asa a facut
    IN PLINA CAMPANIE ELECTORALA NIMENI NU AR FI AVUT CURAJ O ASEMNA CURAJ
    in acest moment daca va fi inspirat sa il aduca pe dl Daniel Daianu dl Renate ,si cu doar 2-3 aparitie lor la tv vorbind de adevarate masuri ce trebuie luat in acest moment o sa vedeti ca in maxim 15 zile partidul lor urca la 25 in timp ce psd cu pdl scade vro 10 procente
    DACA NU VOR FACE ACEST LUCRU SI VOR CONTINUA SA APARE IN FATA CU
    dl Crin Antonescu ,Victor Orban ,Bogdan Oltean vor ajunge in 3 luni la un partiduletul de 5%
    SE VEDE CA POMENI ELECTORALA AU PRINS BINE
    daca va uitati la cele 7 primari resedinta de judetul adjudecat de ei vro 4 sunt din regiune isolate sau defavorizate cea ce nu este normal ,giurgiu ,calarasi.zalau ,Baia Mare
    AU AVUT TIMP CIT AU FOST LA GUVERNARE SA ATRAGA OAMENI DE VALOARE IN PARTID
    daca nu au facut-o atunci …

  8. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    PNL A AVUT TIMP CIT AU FOST LA GUVERNARE SA ATRAGA OAMENI DE VALOARE IN PARTID
    daca nu au facut-o atunci ..Avand in vedere prietenia dintre florin calinescu si Monica Tatoiul ,puteau s-o convinga sa faca parte din pnl va dea seama acum la ce situatia este era femeia indicata sa vorbeasca de managment de criza solutia alaturi de dl Tariceanu amandoi privati de sucess inca de pe multa vremea .in timp ce dl profesor Daniel Daianu puncta pe zona de finanta strategie iar dl renate si pe zona sociale
    DE PE MARGINA DUPA CE ISI MAI ASEZA UN PIC IN IMAGINA VENEA DL CIORANU
    nu dealte dat e timisoareanu da bine in sticla
    SI INCA CEVA UN TRIO DE BANATENI CIORAN TATOI SI CALINESCU
    ar putea recupera voturi pierdute de pd-l si sa ii aduc in visteria Pnl si asta nu e tot daca dl Daniel Daianu si doamna Renate decide sa faca ceva pentru romani aflati la lucru in tarile din uniunea Europeana mai castiga ceva din acel bazinu de vro 2 milioane de alegatori

  9. stelian muscalu Says:

    demagogie … si atât

  10. cmorosanu Says:

    Dna Oana…..Am o dorinta mai veche…inca de cand v-ati depus candidatura la parlamentare…Sa va vad in executiv ,daca nu secretar de stat macar director la vreun minister….cred ca la Administratie …si interne v-ar sta foarte bine…Sa ma amuz un pic vis a vis de persoanele care va contestau in campania electorala si nu au prins nimic…vis a vis de anumiti politicieni si politiciene ,chibiti jurnalisti etc….
    Puteti face ceva in sensul asta?
    Sarut mana

  11. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    COMENTARILE PE ACEATA TEMA S-A INTEPENIT LA NUMARUL 10
    ca sa nu cred ca aceasta este si nota care ar trebuie sa primeasca partidul din care faceti parte am mai introdus acest comentariul
    DAR CA SA NU RAMANE ATIT SPATIUL GOL COMPLETEZ CU CEVA MASURI ANTICRIZE
    care de altfel pot fi citit pe http://www.rodrigo.ro pozitie b)de pe stanga pagini
    ADEVARATE SOLUTILE ANTICRIZE RESTUL SUNT VORBELE

    Romania arata precum un bolnav care a suferit un atac de cord trebuie operat de urgenta insa se afla deja de momente bune pe masa de operatia pe ,insa cei doi chirurgi ,stau se uita la el cum intra in coma si se cearta pe ce partea trebuie bagat bisturi pe cine sa invita fiecare sa particpa la operatie ,in timpul ce oameni din jurul lor se cauta prin manuale cam ce trebuie sa faca

    SE STIE CA INTRO ASTFEL DE SITUATIE NU SE PIERDE TIMP

    Se face imediat o radiografia a principale surse de venituri a unei tari si apoi se cauta acele masuri ce poate face in asa fel inctit sa atenueze o cadere brusca sau sa mentine sau chiar sa le creasca

    SURSE DE VENITURI EXTERNE A ROMANIEI SI MODALITATE DE A CRESTE ACESTORA

    principale surse de venituri externe a Romaniei sunt:

    1)Banii care provin din turism
    2)investitii directe.
    3)BaniDe la uniunea europeana.
    4)Banii trimisi de catre Romani care lucreaza in strainatate
    5)impromuturi externe

    CE TREBUIE SA FACA GUVERNUL IN ASA FEL INCIT CEL PUTIN DINTRE 3-DIN CELE 5 SURSE
    sa aduca citi mai multi bani intrun timp cit mai scurt si fara conditie impuse Romaniei si care sa fie greu de suportat in acest moment?Din toate celelalte surse doar cel legat de bani de la Romani care lucreaza in strainatate poate fi util Romaniei si intrun timp foarte scurt

    SI ATUNCI CE AR TREBUIE FACUT IN ASA FEL INCIT ACESTI BANI SA INCEAPA SA SOSEASCA IN SUMELE CIT MAI MARI CHIAR DE MAINE ?
    Va urma dar pana atunci puteti citi intregul material pe http://www.rodrigo.ro pozitia b) de pe stanga pagina

  12. kosk Says:

    @rodriguez:baţi campii mah.romania nu o să se mai facă bine niciodată…

  13. Flaviu Says:

    In actula conjunctura politica eu as schimba titlul:
    „Un deputat de stanga pentru o lume de dreapta”.
    Imi pare rau ca am votat PSD !
    Promit sa nu mai fac o astfel de greseala !

  14. Onu Ionescu Says:

    Inca n-am inteles dedesubturile taifunului Ilfov. Pot emite doar supozitii; si o cauza, cred ca a fost comportarea indecenta, necolegiala a victimei. Si, din acest p. de v., apreciez ca s-a dat un avertisment impolitetii si duritatii de limbaj, fie si din PSD. Pentru ca, daca privim discret, la escaladarea violentei de limbaj si a marlaniei, de aiurea, nu putem face abstractie de escaladarea violentei si a aberatiilor jenante din societate,in situatiile in care suntem foarte exigenti cu altii. In aceste conditii, toti vor sa fie destepti, fara nici o raspundere. Dar cred ca a sosit momentul sa ne mai civilizam, sa aratam mai breji decat inchipuitii din noi insine si din jurul nostru. Nu putem pretinde fara a renunta la niste apucaturi, care nu ne onoreaza , decat in inchipuirea noastra veleitara si mamutaroasa. PSD a creat un precedent in cultura comportamentala civilizata romaneasca, asa cum in justitia SUA, procese aparent sortite esecului, dar castigate, creaza argumente juridice fata de nereguli, pana atunci cutumiare.
    Gazda noastra, s-a confruntat cu asemenea reminiscente, chiar in timpul campaniei electorale. Si, poate chiar in unele comentarii de pe blog. In ceeace ma priveste, daca cele spuse apar cuiva nedemocratice, nu-mi ramane decat sa-l consider jalnic!

  15. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    ca acest mesaj trimis de flaviu sunt peste vro 3-4 milioane care in acest moment spuna la fel
    Vazand ca este o situatia delicata pentru psd ingrijoratoare pentru pd-l si avantajoase pentru pnl am prezentat pe http://www.rodrigo.ro un plan in care fiecare partid daca va putea descifra ce vrea sa spune specialisti nostri vor avea de castigat
    DACA NU VOM PUTUE VEDE SURPRIZE DE PROPORTIE PRIVIND CLASAMENTE PARTIDELOR POLITICE
    in maxim 3 luni de zile

  16. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    INGRIJORATOR

    PDL a pierdut pe axa Bucuresti ,Timisoare ,diaspora voturi dintrun bazin de peste 4 milioane de voturi si ca in curand el mare scorpion va intra in criza si in disperare de cauza va incepe scandaluri certuri find ca atunci cand doi se cearta al treilea castiga …. EXTRAS DE PE http://www.rodrigo.ro
    (cititi mai mult la punctul 14 de pe stanga pagina

  17. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    PD-L SE AFLA INTRO SITUATIE FOARTE DIFICILA

    exista riscuri sa mearga intrun trend descendent si in foarte scurt timp sa scade sub pragul psihologic de 25%

    SITUATIA ESTE FOARTE INGRIJORATOARE

    deja se anticipeaza reactile violente din parte el mare scorpion mai ales ca

    In conditie in care dl Daniel Daianu si dl Tariceanu spijiniti de consilieri lor vor adopta o anumita strategia vor putea castiga o buna parte din alegatori revoltati dintrun bazin de peste 4 milioane de alegatori ,care au fost alungati de peste bord si uitati pe axa Bucuresti Timisoare si Diaspora

    DACA LA ACEST SE VOR MAI ADAUGA SI ALTI VOTANTI DE DREAPTA
    Cititi mai multe pe http://www.rodrigo.ro punctul 14 de pe stanga pagina

  18. ALBERTO RODRIGUEZ Says:

    EXISTA SANSA CA PNL SA DEVINA PANA LA VARA CEL MAI PUTERNIC PARTIDUL DIN ROMANIA

    La cum evolueza lucrurile chiar si fara multe eforturi strategice din parte consilieri lor acest lucru se poate intempla .se stie ca din alianta

    PSD PD-L, PNL ESTE CEL CARE A IESIT CASTIGATOR

    In urma uni astfel de alianta find ca pd-l A pierdut ..citi mai multe pe http://www.rodrigo.ro la punctul 12 de pe stanga pagini

  19. Aya Says:

    SA NE FACEM CA NU OBSERVAM (!?):
    VIZATA DESTRUCTURARE A SCENEI POLITICE

    1. Boc “da” o Ordonanta care provoaca scandal la nivel de tara (cea legata de cumulul venituri- pensii). Se “scapa”, insa, informatia ca erau vizati doar generalii care cumulau pensiile cu salariul, in ideea de a le forta mana sa paraseasca zonele administratiei.

    2. In urma unor (dez)informatii (voi fi iertata pentru licenta!) lansate pe sensibilul teren al numirii cuiva intr-un post-cheie din MAI fara a consulta conducerea PSD (aceasta fiind greseala formala), (ex)ministrului (generalului) Gabriel Oprea i se retrage sprijinul politic.

    3. Generalul (Armata) Gabriel Oprea demisioneaza, initial doar de la conducerea ministerului, apoi de la conducerea PSD Ilfov, apoi se retrage din PSD;

    3. Generalul Anghel Iordanescu (Armata) se retrage din PSD.

    4. Primarul de Voluntari (militar de cariera) Florentin Pandele s-a retras din PSD.

    5. Virgil Ardelean (general, provenit din zona Armatei!) demisioneaza de la conducerea DGIPI (vineri 16 ianuarie 2009, dupa amiza, Boc ii accepta demisia).

    Doru Giugula (ofiter de Securitate) anunta pe posturile TV ceva CARE REPRODUCE TEHNICILE SECURITATII (inclusiv de intimidare).
    Citez din memorie socanta, incredibila exprimare: ” Vor continua verificarile in randul membrilor de partid sa se vada daca a fost instigat in denigrarea CONDUCERII SUPERIOARE DE PARTID (s.A.) sau daca a actionat singur”.
    Se referea la filiala PSD Ilfov si, aparent, la Gigi Netoiu.
    Este de la sine inteles ca urmeaza ca, pe masura “depistarii” respectivilor, sa se ia masuri de sanctionare.
    Orice comentariu este de prisos!

    PARALEL:

    – Grupul Stolojan et Cie planuieste retragerea din PD-L si refacerea PLD (motivatia pentru urechile tuturor fiind ca gruparea PLD nu a primit posturi interesante, desi au obtinut 6% la europarlamentare);
    -Valeriu Stoica este activ in aceasta directie.

    UN AMANUNT:

    Unii dintre cei VIZIBILI in aceste evenimente (la nivel de PSD dar si de “factiune” PLD, din PD-L) sunt parlamentari.

    LA NIVELUL PARLAMENTULUI, PREVIZIBIL:

    Prin refacerea PLD, unii parlamentari PD-L se vor retrage din acest grup parlamentar (retragandu-se din partid) si vor forma o “grupare” disctincta in Parlament.
    POSIBIL (nu vreau sa apreciez, inca, gradul de probabilitate): parlamentarii PSD care s-au retras din partid se vor “alipi” acelei grupari.

    La nivel de Parlament se REFACE o strategie care a mai fost incercata, initial in 1998 (sub numele de cod “Grupul 100″!!!) in ideea destructurarii parlamentare cu reflex la nivel de intreaga clasa politica!
    (In 1998 miscarea a fost descoperita si anihilata de Adrian Nastase).

    Incercarea a fost reluata in 2005, la inceputul anului (prin miscarile initiate de Cosmin Gusa inca din ianuarie- februarie 2005).

    Politic, ACUM se aplica “schema ApR” (care, in 1997, a operat, in principal, la nivel de PDSR- inclusiv ca declansare a scenariului; ApR urma sa capteze personaje politice din toate partidele; APARENT, initiatorul a fost Melescanu). In 1997 s-a incercat aplicarea “schemei declansatoare”, initial, in PDSR.
    ACUM, se intentioneaza ca “schema” sa opereze, ca declansare, in PD-L, fiind vizate personaje din alte partide (si, bineinteles, parlamentari).
    APARENT, initiatorul este Stolojan.

    REMARCI CONEXE:
    Stolojan si Melescanu au in comun, “coincident”, cateva elemente:
    -amandoi provin din aceeasi zona politica (de stanga, generic, PDSR);
    -amandoi au ajuns, pe cai ocolite, in PNL;
    -amandoi sunt “asociabili” cu aceasi “zona” antedecebrista “instelata” din care face parte si Magureanu (”zona” adversa Armatei).

    PREVIZIBIL:
    Urmeaza ca miscarea de destructurare sa loveasca PNL, via “gruparea ApR” (care a ajuns la liberali impreuna cu Melescanu).
    Devine cat se poate de clar motivul presiunii (prin Ludovic Orban) pentru schimbarea lui Calin Tariceanu de la conducerea PNL.

    La nivelul partidelor (deocamdata, PSD, PD-L si PNL) exista personaje care au ca sarcina formarea tensiunilor interne si dezinformarea unor factori de decizie si de influenta pentru a lua, in urma falselor informatii primite, hotarari cu efect negativ in lant.

    “COINCIDENT”
    Melescanu a fost ministrul Apararii (provenit, ca si Stolojan din zona antedecembrista ostila Armatei; atat Melescanu cat si Stolojan sunt “declansatorii” aceluiasi tip de miscare destructuranta, la nivel de clasa politica; REGIZORII sunt aceiasi- cei doi fiind doar executanti!).

    SESIZABIL:
    In PSD, sarcina formarii tensiunilor ii revine lui Doru Giugula (parte a fostei Securitati- deci o anumita “zona” a serviciilor adverse Armatei!).
    (Ma opresc aici, desi as putea continua).

    Daca la nivelul decizional al “centrului”, PSD vor continua “executii rituale”, luand ca valabile dezinformarile (sursele sunt, indiscutabil, creditate ca fiind de buna credinta!) destructurarea nu va mai putea fi oprita.

    INIATIATORUL ACESTEI MISCARI GENERALE NU ESTE BASESCU!
    Din pacate, toti ochii sunt indreptati catre el, facandu-se greseala (de neingaduit, uneori) de a privi – de data asta, din reflex- in directia de unde vine zgomotul, in mod obisnuit (nu si acum).

    Exista elemente care duc la concluzia ca si Basescu a realizat sau a aflat de existenta acestei miscari (care ii este defavorabila SI lui!!!) devenind constient de faptul ca, din cauza felului lui “zgomotos” de a fi, pana acum, privirile se indreapta (gresit, acum!!) catre el, “regizorii” putand actiona linistiti, caci nimeni nu-i “priveste”.
    Este motivul pentru care (dupa cum bine au remarcat unii comentatori!) Basescu s-a comportat, cateva zile, CUM NU-I STA IN FIRE: tacand.
    (A fost cumva fortat de imprejurari sa “faca zgomot” cu schimbarea Constitutiei- dar, dupa cum se observa, s-a ostenit sa fie cat mai putin zgomotos cu putinta).

    FIE CA SUNT, FIE CA NU SUNT CREZUTA:
    – in aceasta miscare este implicat Emil Boc (care NU indeplineste ordinele lui Basescu, acum; repet, miscarea ii este defavorabila SI lui Basescu); NU este implicat Basescu (poate, doar folosit fara voia lui);
    – sfatuitorul lui Basescu in materie de “interpretare constitutionala” a fost mereu Boc (care, cu buna stiinta, l-a facut sa spuna aberatii pe care, apoi, asumand TOT CU BUNA STIINTA rolul mascariciului, le-a repetat, desi il discreditau profesional; acest lucru arata ca viza era mult mai importanta decat prestigiul sau public; indeplinea un ordin);
    -omul care s-a priceput sa-l “capteze” pe Basescu, deseori speculand slabiciuni ale acestuia, este Boc (astfel, devenit sfatuitorul lui tainic de incredere si “purtator de informatie”- care, de la un moment dat, s-a transformat in dezinformare!);
    -PRIN Boc (ajuns premier prin specularea increderii lui Basescu) s-a declansat operatiunea “atac impotriva Armatei” (prin actiuni sensibile, de natura a irita toti ofiterii)- atitudinea de aparenta sustinere a lui Basescu este atat urmare a dezinformarii cat si a faptului ca, in mod indiscutabil, Boc va fi speculat din nou slabiciuni omenesti ale lui Basescu, printre cei vizati de Ordonanta fiind si indivizi caruia lui Basescu ii repugna);

    PRINCIPALUL ACTOR (subliniez, actor!!!) al vizatei miscari destructurante, pe principiul dominoului, este EMIL BOC.
    Este implicat in aceasta miscare cu buna stiinta (Basescu este folosit ocazional, fara a sti- el ramanad mereu cu “cartoful fierbinte” in mana).

    Este cu atat mai bine ales cu cat, prin modul penibil si servil (tot un rol!) in care s-a comportat pana acum si prin felul in ca arata, creaza impresia de “caraghios” caruia nimeni nu-i da atentie si pe care nimeni nu l-ar crede in stare de ceva important.
    Mai mult, prin crearea FLASEI IMAGINI de individ care nu face nimic fara ordinul lui Basescu, orice actiune mizera a lui Boc (de fapt, facuta PRIN Boc) ii va fi pusa pe seama lui Basescu.

    “Coincident”:
    -Magureanu este un foarte apropiat la Republicii de la Cluj (si prin origini) al carui reprezentant indiscutabil este Boc;
    -Magureanu este regizorului incercarii de destructurare politica prin “Grupul 100″ (1998)- care, pastrand schema, seamana cu ceea ce este previzibil ca va urma, acum; este si regizorul incercarii din 2005;
    -Magureanu este “parte a serviciilor” (care ii inglobeaza pe Stolojan si Melescanu) adverse (dintotdeauna) Armatei;
    -Cei raspunzatori cu formarea tensiunilor sunt de la fosta Securitate (de exemplu, Doru Giugula in PSD)- deci “zona” adversa Armatei;
    -Miscarea de acum (pornita in ideea reactiei in lant) este, initial, indreptata impotriva Armatei (si, aparent, doar impotriva ei).

    Repet ce am mai scris:

    Daca la nivelul decizional al “centrului”, PSD vor continua “executii rituale”, luand ca valabile dezinformarile (sursele sunt, indiscutabil, creditate ca fiind de buna credinta!) destructurarea nu va mai putea fi oprita.
    A bon entendeur, salut!

  20. Aya Says:

    @

    Zexe

    Nu numai cei de la doi s’un sfert s-au tavalit de ras cand au auzit ca viitorul lor sef ar putea fi un „pietzar” („celebrul” Bogdan Georgescu), dar si cei din civilie, care mai inteleg cate ceva.
    Insa, pe de alta parte, politic, este echitabil.
    Sa se faca numai PD-L de „mandra minune”, vorbea ardeleanului, ca a dat un prim ministru ca Boc?
    Nu se poate asa ceva!
    Acum e randul PSD, care are in vedere un tarabagiu-sef in fruntea serviciului secret al MAI.
    Apoi, e randul PD-L sa se joace frumos (pe la SRI, pe la SIE- parca poate sti cineva?) cu vreun gunoier sef.
    Se pregateste PSD, s.a.m.d.
    Rasu’- plansu’, vorba lui Nichita!

  21. Aya Says:

    DE LA RAZBOIUL COLONEILOR (ApR) LA PARTIDUL GENERALILOR

    Miscarea din 1997, avandu-l ca varf de lance pe Melescanu (cunoscuta sub numele generic de “razboiul coloneilor”) care a dus la aparitia ApR, initial prin “ruperea” unei parti din PDSR, seamana, ca regie si desfasurare, cu ceea ce se petrece acum.

    Ambele miscari- atat cea din 1997 cat si cea de acum- il au ca regizor pe Magureanu, discret retras, initial, cu tot cu partidul sau, in PD (acum, aflat la adapost in PD-L).

    (Regia este a lui Magureanu.
    Scenariul este al lui Secares.)

    Intre cele doua miscari (cea din 1997 si cea din 2009) exista, insa, deosebiri de strategie la nivel de detaliu.
    In primul rand, acum, spre deosebire de 1997, se vizeaza ruperea comcomitenta a cate unei bucati din cele doua partide (nefericit) aflate la guvernare: PSD si PD-L.
    In al doilea rand, daca in 1997 Magureanu a folosit oameni ai fostei Securitati si ai fostelor servicii de informatii (deci a plasat misiunea “alor sai”, care au actionat in deplina cunostinta de cauza) acum SE LUCREZA PRIN PERSUAZIUNE, fortand, prin actiuni deranjante, mana unor ofiteri superiori din Armata sa faca pasi laterali (retragere din PSD, de exemplu) pentru ca, apoi, previzibil, acestia sa se regrupeze. Nu trebuie sa fie cineva un mare psiholog pentru a realiza ca, din reflex, acestia vor proceda astfel, organizandu-se.

    Miscarea actuala este conceputa sa fie structurata pe doua planuri.
    Actiunile ar trebui sa se desfasoare concomitent, pe ambele planuri si sa nu para a avea legatura intre ele.
    In final, planurile ar trebui sa se intersecteze
    (subliniez: obligatorie fiind, insa, desfasurarea concomitenta).

    Deosebit de important: ca totdeauna in astfel de situatii, exista un termen- limita al reusitei operatiunilor (dincolo de el urmand a se desfasura miscarea, in faza urmatoare, dar bazandu-se, obligatoriu, pe constructia obtinuta in prima faza).
    Termenul limita, in cazul de fatza, este LUNI 19 ianuarie 2009.

    Unul dintre planuri are in vedere ofiterii superiori din Armata vizibil inregimentati politic (parlamentari, ministri, secretari de stat, presedinti de consilii judetene, primari etc) Ceea ce s-a intamplat (deocamdata doar!) la Ilfov si (deocamdata doar!) in PSD este emblematic.

    Celalalt plan are in vedere ofiterii superiori din Armata NEINREGIMENTATI POLITIC LA NIVEL VIZIBIL (sau chiar neinregimentati politic formal).
    Aici apare Ordonanta “cumulului”, ca parte esentiala a scenariului.
    Conform celor “scapate”, Ordonanta ii viza pe cei care, inca tineri fiind, cumuleaza pensii speciale (cine altii decat miliarii, in principal?) cu salarii in institutiile de stat. Tot “scapata” a fost informatia conform careia erau in principal vizati cei cu salarii si pensii mari (or, pensiile mari sunt ale generalilor).
    Initiativa profesorului Muraru (a Avocatului Poporului) de a contesta Ordonanta la Curtea Constitutionala si decizia Curtii ar putea zadarnici miscarea pe acest plan (oricum, au temporizat-o).

    Plusarea lui Boc pe ideea depunerii unui proiect legislativ in Parlament – evident, acelasi cu Ordonanta- care sa fie dezbatut in procedura de urgenta, nu este altceva decat o incercare de a declansa mecanismele psihologice de contrareactie reflexa la acei generali (logic, nu se poate crede ca acea lege va trece de Parlament- sau ca, daca ar trece, nu ar fi contestata la Curtea Constitutionala, avand aceeasi soarta cu Ordonanta, fie si doar in virtutea principiului autoritatii lucrului judecat).

    Ordonanta ar fi trebuit sa produca efecte EXACT incepand cu LUNI 19 ianuarie 2009- proiectata data limita a incheierii primei etape a miscarii (dar, in urma deciziei Curtii Constitutionale, Ordonanta devine nula de drept iar ceea ce era vizat sa se intample pe acel plan, din perspectiva miscarii generale, s-a zadarnicit).

    Ce pot „contabiliza”, acum, initiatorii din umbra ai miscarii?

    1. Reusita miscarii in primul plan (la PSD) prin demisia unui grup compact de ofiteri superiori ai Armatei, care ocupa pozitii publice (SI) cu impact politic; “grupul” din PD-L asteapta, compact, sa se rupa, pentru a se alatura celuilalt la momentul oportun (la fel, grupul din PNL- cel generic denumit “ApR- Melescanu”, acesta din urma fiind perceput translativ de cei din Armata ca fiind “de-al lor”, ca fost ministru al Apararii).
    2. Ratarea totala a miscarii ESENTIALE pe planul al doilea (care ar fi trebuit sa reuseasca in urma aplicarii Ordonantei- sau perceperii sale ca posibil a fi aplicata).

    (Legat de Ordonanta:
    S-ar putea aduce contraargumentul ca aceasta nu are legatura cu atitudinea dirijata psihologic a generalilor pensionari, angajati din institutiile de stat, intrucat era evident neconstitutionala fiind previzibila atacarea ei la Curtea Constitutionala si decizia Curtii.
    Nu este asa.
    S-a mizat efectiv pe faptul ca Basescu- persuadat de Boc- a spus public, preluat de televiziuni, ca acea Ordonanta este buna si, astfel, va influenta decizia Curtii Constitutionale.
    Asta arata, in egala masura, ca regizorii si scenaristii nu au imaginatie si ca sunt disperati, nemaiavand o alta solutie, cel putin deocamdata, cand toate datele indica ratarea termenului limita, 19 ianuarie 2009).

    In paralel cu aceasta miscare pe doua planuri, se pregateste reactivarea PLD (via Stolojan- un “supus” direct al lui Magureanu, provenit din aceeasi zona a serviciilor cu el).

    Generalii de Armata “rupti” din PSD, din PD-L (si cei care ar urma sa vina din PNL) + cei care ar fi parasit zonele administrative- bugetare prin efectul Ordonantei, ar fi trebuit sa se “inregimenteze” in noul “partid dizident” (din PD-L), urmand sa fie “controlati” de (ati ghicit!) Magureanu et Cie, prin punerea la dispozitie, in mod generos, a “structurii”.

    Intrucat Ordonanta nu produce efecte, iar generalii pensionari din institutiile de stat nu au motive sa plece, miscarea generala se fractureaza in planul al doilea (ceea ce, desigur, compromite intregul).

    Ce s-ar putea intampla, in continuare, in aceasta situatie data?
    Sirul demisiilor generalilor (ofiterilor superiori, in general) din PSD ar putea continua, mai ales DUPA FOARTE IRITANTA declaratie a lui Doru Giugula (alt “supus” al lui Magureanu)- care este o provocare tipica.
    Odata declansat mecanismul psihologic, ceea ce se intampla in Ilfov (este departe de a se fi incheiat!) s-ar putea reproduce la PSD sector 2 Bucuresti (Ontanu si altii de acolo sunt ofiteri de Armata, de cariera).
    Pot continua cu exemplele, dar cred ca este suficient.

    Intrucat planul doi al miscarii este fracturat (logic, sta “in expectativa” si iesirea la lumina a “noului partid dizident” PLD) demisionarii din PSD ar putea “intregi randurile ofiterilor” din PRM.
    Astfel, PRM ar avea o falsa reprezentare parlametara, prin prezenta in Legislativ a unor (formal) independenti dar, efectiv, inscrisi in Partidul Romania Mare- putand, de asemenea, dobandi si unele primarii (printr-o dubla miscare, cum ar putea fi cea de la Voluntari, de exemplu).

    Este, de altfel, varianta de rezerva avuta in vedere si propusa de Boc, care este parte activa a acestei miscari (SI in virtutea faptului ca PRM este condus de un neoprotestant; nu am in vedere atat “puterea credintei”, cat indiscutabila finantare si atasare la un grup international specific de interese, inclusiv financiare).
    Pana in momentul de fatza, desi Boc este un “supus” al lui Magureanu, se pare ca varianta lui de rezerva are mai mult castig de cauza.

    In scenariul lui Secares intra si permanenta prezentare a lui Boc drept “ecoul” spuselor lui Basescu.
    Realitatea este alta- Boc il sfatuieste- totdeauna aberant, dar cu buna stiinta (nu buna credinta!!!)- pe Basescu ce sa spuna in materie de Constitutie si legi, de exemplu. Basescu spune iar Boc repeta ca papagalul.
    Se creaza FALSA IMPRESIE (imagine) a unui tip lipsit de personalitate DAR SI VICTIMA A LUI BASESCU, lucru ajutat, speculativ, de datele anatomice ale lui Boc (in principal, inaltimea sa).

    In felul acesta, fie ca “partidul gazda” pentru generali va fi PRM (daca strategia miscarii se reface, trecandu-se la varianta de rezerva, in urma fracturarii planului al doilea)- fie ca va fi “dizidentza PLD redivivus”, exista sanse totale ca Boc sa fie sustinut, de acel partid, pentru a candida la prezidentialele din 2009, ca ALTERNATIVA la Basescu (amandoi candidand, in urma DIZIDENTZEI BOC, care se pregateste, ca parte a scenariului!!!).

    Ar urma sa fie potentata starea generala anti-Basescu, Boc castigand pe un vot negativ (place sau nu ce spun, Boc ar fi o nenorocire infinit mai mare decat Basescu- cine se indoieste, sa citeasca istoria lui Hitler).

    (In urma „dizidentzei”, Boc ar urma sa paraseasca guvernul.
    Ar urma, fireste, un alt premier.
    Daca m-ar intreba cineva: cine ar fi acel premier?,as raspunde: stiu bine cine, dar refuz sa spun.
    As da un singur detaliu: NU ar fi Adrian Nastase.
    Mai mult, daca acest scenariu reuseste- cel al “partidului generalilor”- ANul va fi impiedicat – DIN PSD!!!- sa candideze la prezidentiale.
    Lucrurile stau cu totul altfel daca scenariul nu reuseste, dar si aici sunt variante si nuante pe care, cel putin deocamdata, refuz sa le expun.)

    “COINCIDENT” (eu nu cred in coincidente):

    1. “Licuriciul cel mare” se schimba in 20 ianuarie 2009 (in timp ce data limita pentru miscarea „partidului generalilor”- data limita ratata- este 19 ianuarie 2009, deci ultima zi a actualei administratii licuricesti);

    2. Noul “Licurici Mare” NU sustine interesele al caror “reflex” se regaseste in Republica de la Cluj (a nu se intelege ca Licuriciul in cauza are legaturi nemijlocite cu numita Republica- e vorba de interese generale, acea grupare clujana fiind “pe val”, sau nu, in functie de primatul acelor interese la nivel international); ca argument: neoconservatorii l-au votat pe republicanul John McCain, nicidecum pe democratul Obama; nu am citit asta in ziare si nici nu am aflat stiri “pe surse”, ci am discutat direct cu prieteni foarte interesanti si foarte bine informati din SUA).

    3. Noul “Licurici” NU este apropiat de neoconservatori- ceea ce in planul “rularii banilor” (afaceri colosale) la nivelul religiilor si cultelor, presupune ca nu este nicidecum apropiat de neoprotestanti (respingerea e reciproca pe toate planurile).

    4. In pofida a ceea ce se incearca a se induce ca impresi, public, noul “Licurici” NU e apropiat de “gruparea Clinton” (pe cale de consecinta, nici de “zona Aspen”!!!)- ceea ce face ca lucrurile sa fie total invers decat incearca Prostanacul sa dea impresia ca ar fi (ma refer la el si la cei care il sustin- deci si la Republica de la Cluj; cercul se inchide!).

    5. La nivelul Romaniei, “gruparea” care nu ar avea sustinere peste Ocean (la nivel european nu mai are deja)- ma refer la cea care participa la scenariu si regie (cu buna stiinta, nu la cei manipulati psihologic)- pregateste atacul, luandu-si toate precautiile (y compris “tabloul prin dezinformare”).
    Ca o completare: NU de Romania s-ar preocupa, inainte de toate, “Licuriciul cel Mare”, existand zone mai importante, intre prioritati. Pe aceasta “nebagare de seama” si pe timpul scurt care a ramas pana la prezidentiale se bazeaza regizorii si scenaristii (SI “prelungirile” lor in partide, in general in zona politicului).

    Este elementar ca, prin “folosirea”(manipularea) unor ofiteri din Armata, se va potenta sentimentul national (cu reflexe nationaliste), urmand sa auzim iarasi, curand, ideea “neamestecului in treburile interne” (situatie in care se mizeaza, preventiv- nu fara temei!- pe un “stop” de moment al celor de peste Ocean, suficient pentru a se mai castiga timp).

  22. oananiculescumizil Says:

    Cmorosanu, inca pot face si voi face suficiente lucruri importante pentru tara, ca deputat. Nu m-au interesat ministerele dar asta nu inseamna ca nu urmaresc si nu sustin activitatea ministrilor acolo unde cred ca iau hotarari corecte. Multumesc pentru incredere.

    Aya, interesante opiniile tale. O remarca hazlie, doar: imi amintesc cand mergeam cu ai mei, cu cortul, prin tara. Pe undeva prin Tismana erau multi licurici. am fost tentata sa-i pun la borcan, sa le pastrez stralucirea, dar am inteles ca dimineata si-o pierd oricum. Nimic nu este vesnic. Stralucirea lor, cu atat mai putin.:)

    Oricum, trebuie sa recunoastem cu totii ca PSD a fost si este cel mai puternic partid post-revolutionar. Ce este demagogic aici…?!

    ONM


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: