Marea Adunare Nationala

Imi amintesc ce povestea bunicul meu despre intrunirile Marii Adunari Nationale. Nici nu mă gândeam atunci ca voi „participa” si eu la astfel de evenimente. Iata, insa, ca acum am avut norocul sau poate nefericirea de a „participa” la „marea asumare guvernamentala” pusa la cale de presedintele „jucator”.
Premierul Boc a venit in Parlament cu un discurs de asumare a responsabilitatii Guvernului pentru legile privind salarizarea unitara in sistemul bugetar, educatia nationala si restructurarea agentiilor guvernamentale. Peste 20 dintre parlamentarii social – democraţi am ales să purtăm banderole albe în semn de protest şi să părăsim sala chiar în timpul discursului premierului Boc. Acest protest nu se va limita, cu siguranta, la purtarea unor banderole. Daca am ales sa nu ne opunem radical adoptarii urgente a fost doar pentru ca nu am vrut sa declansam o criza politica interna. Romania nu are nevoie de asa ceva, mai ales in contextul crizei economice si financiare. Romania nu are nevoie, insa nici de legi adoptate in graba intr-un exces de zel al unora dintre guvernanti. Legea salarizarii unitare şi legea educatiei nationale sunt doua proiecte vitale pentru reformarea interna a Romaniei. De aceea, consider, in continuare, ca, pentru adoptarea acestor legi, este nevoie de mult mai mult decat un discurs de doua ore. Este nevoie de o dezbatere publica in vederea revizuirii, dezbatere intemeiata pe un dialog deschis si onest cu reprezentantii societatii civile si cei ai sindicatelor.
Intr-o „alocutiune” care a durat mai bine de doua ore, Traian Basescu a facut din traditionalul mesaj de inceput de sesiune parlamentara adresat de Presedintele Romaniei Camerelor reunite ale Parlamentului o actiune de campanie electorala. Presedintele „minune” si-a insusit masuri luate de mai multe cabinete guvernamentale de-a lungul celor cinci ani de mandat. Să fi uitat oare presedintele ca mare parte dintre masurile pe care acum le vede bune au fost criticate, la vremea lor, prin ample discursuri de la tribuna Administratiei Prezidentiale?
Grevistă fiind, n-am avut ocazia sa vad ce inseamna un discurs plictisitor si fara substanta al „Conducatorului Suprem”.

P.S. Lista grevistilor social-democrati:

Nicolae Banicioiu (deputat Teleorman), Aurelia Vasile (deputat Bucuresti ), Carmen Moldovan (deputat Buzau), Oana Niculescu-Mizil (deputat Bucuresti), Cristian Rizea (deputat Braila), Mugurel Surupaceanu (deputat Gorj), Valeriu Steriu (deputat Olt), Ciuhodaru Tudor (deputat Iasi), Mircea Draghici (deputat Arges), Ghiveciu Marian (deputat Buzau), Florentin Gust (deputat Dolj), Ciprian Luca (deputat Arad), Catalin Nechifor (deputat Suceava), Eugen Nicolicea (deputat Mehedinti), Olguta Vasilescu (senator Dolj)

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Sursa: Radu Nistor, jurnalist Libertatea

Anunțuri