Un „Parcurs” Bun in Calarasiul PSD-ist – arenamedia.ro

Oana Mizil creditata cu prima sansa

Cu două săptămâni înainte de marea confruntare din 30 mai, Oana Niculescu Mizil e creditată cu prima şansă pentru şefia organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, deţinută interimar de Dumitru Boabeş.

Oana Mizil are un „parcurs” bun în cadrul organizaţiilor teritoriale care stabilesc în această perioadă delegaţii pentru Conferinţa Judeţeană.

„Am participat, aproape la toate întâlnirile din judeţ. Am însoţit-o de fiecare dată pe Oana Mizil şi am observat că peste tot a lăsat o impresie foarte bună. Membrii noştri de partid o simpatizează deja şi au încredere în potenţialul ei şi al echipei. De altfel, a demonstrat calităţi organizatorice şi de lider încă de anul trecut, din timpul campaniei prezidenţiale. Am convingerea că Oana Mizil va câştiga alegerile în PSD” a declarat Virgil Diaconu, candidat pentru funcţia de secretar al organizaţiei judeţene.

Dacă desemnarea delegaţilor de la organizaţiile comunale se apropie de final în perioada următoare vor avea loc întâlniri la Olteniţa(15 mai) şi Călăraşi(22 mai), organizaţii care dau cel mai mare număr de participanţi la conferinţă.

articol preluat de pe Arenamedia.ro 


6 Răspunsuri to “Un „Parcurs” Bun in Calarasiul PSD-ist – arenamedia.ro”

  1. Alin Alexandru Stefanescu Says:

    Oana s-a implicat foarte mult si merita sa castige. O va face fara problema si sper sa nu mai vedem alte ticalosii din partea domnului Taracila, care nu se dezminte si ameninta si-n stanga si-n dreapta, dar nu a facut niciodata nimic pentru orasul asta.

  2. Tiberiu Pavlicu Says:

    Mi se pare foarte corect. Sunt total de acord cu Alin, Oana a muncit enorm de mult si a facut pentru Calarasi mult mai multe lucruri bune decat parasuta de Taracila. Oamenii de aici au vazut asta. Intrebati pe strazi, va vor spune cu totii aceleasi lucruri. Eu datorita eu m-am inscris in Psd!

  3. Cerul ne vre învingători Says:

    Pe 19 mai bine

    ieşiţi cu toţii în stradă decât s-ajungeţi pe… drumuri !

  4. Iluminatu Says:

    Motto : Limita sărăciei româneşti
    (R) “Să nu vă iau… cât puteţi duce !”

    PS Din tigva contrabandistului de la Cotroceni.

  5. Bibicu Says:

    Jafurile armate s-au înzecit în timpul domniei contrabandistului de la Cotroceni

    Precocitate

    Puradel de 5 ani linge două lumânări tocmai ajunse la buza mare, fiind apostrofat de ăl bătrân :
    – Ai promis lui moşu când ţi-a luat pistol cu capse că te laşi de meteahnă !
    – Da dar mi l-a luat taica aseară târziu să-şi scoată banii de la bancă…
    – Cum? Că el nu are niciun sfanţ acolo.
    – N-are el dar banca are, nasolule !

  6. Rangă Says:

    Dialog

    Hai pe 19 florar să scăpăm de bişniţar !
    *Băsescu : – Jur să vă tai…împrejur !
    Băsescule, murim dar te înlocuim !
    Boc-Băsescu – amândoi – la cosit şi tuns de oi !
    Emil Boc, mic dar mare dobitoc !
    Băsescu şi a sa bandă cei mai tari în contrabandă !
    Băsescu iei de la noi ce rimează cu Pleşcoi !
    *Dădui cu vaporu-n ţărm, acum ţara o s-o sfarm !
    Mâine cu toţii în piaţă să scăpăm de Preş. Paiaţă !
    De voi pe Băsescu-l doare cât pe Udrea-ntre picioare !
    Ce putoare eşti Videne, vrei fonduri europene.
    Mâine-n cursul dimineţii să fiţi traşi pe roata vieţii !
    Băsescule veni nota, ce furaşi şi unde-i flota !
    De la pensii razi cu laba, lei câţi pui mai are baba !
    Vor scotocii minerii şi în vrană, scoţând economia subterană !
    AJUTĂ DOAMNE CA DE JOI SĂ SCOATEM CAPUL DIN NOROI !

    PS Asteriscul reprezintă dreptul la replică


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: