De la Cultura la Politica, de la Opera Romana la Calarasi

Doua evenimente importante la care am participat astazi mi-au marcat ziua. La primul am fost invitata ca deputat in Parlamentul Romaniei si reprezentant al Comisiei de Politica Externa, iar la cel care a urmat am prezidat alegerile pentru Consiliul Judetean PSD Calarasi ca presedinte al Organizatiei. Ambele au fost peste asteptarile mele, iar asteptarile mele nu sunt modeste.

De la ora 11:00 am participat la “Ziua Culturii Arabe la Bucuresti”.  Evenimentul a fost organizat sub inaltul Patronaj al Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Romania, Consiliul Ambasadorilor Statelor Arabe acreditate la Bucuresti, in colaborare cu Opera Nationala Romana. Ambasadorii statelor arabe s-au aflat alaturi de ambasadori europeni, de oameni de stat si membri ai comunitatilor arabe din Romania. Cu mare placere am vizitat standurile nationale, incarcate cu drapeluri, cu obiecte de cult, vestimentatie populara, vase si unelte specifice fiecarui stat in parte. Statele arabe au cultura lor specifica, atat de exotica pentru europeni.  Minunat a fost spectacolul organizat de elevii de la Scoala Libaneza din Bucuresti, copii de diferite nationalitati arabe, care au manifestat in sprijinul copiilor palestinieni. De la Opera Romana am pornit spre Calarasi unde Organizatia Judeteana PSD era in fierbere, ca de fiecare data cand sunt alegeri.

 De aceasta data a fost ales Comitetului Executiv al Organizatiei PSD cu care urmeaza sa lucrez de acum inainte.  Am fost extrem de multumita de cum au decurs alegerile si de faptul ca ne aflam acum reuniti in echipa performanta si de incredere pe care o doream si cu care sunt convinsa ca voi reusi sa-mi realizez programul propus pentru social-democratii Calarasiului. Le multumesc celor 63 de actuali membri ai comitetului executiv pentru ca au reusit sa fie la inaltimea votului si tuturor celorlalti ca au facut posibila o echipa atat de valoroasa. Mai jos aveti lista alesilor.

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

ORGANIZAŢIA JUDEŢEANĂ CALARASI

 

Comitetului Executiv al Organizaţiei

Presedinte al Organizatiei – Oana Niculescu-Mizil

PrimVicepreşedinte (Preşedinte executiv) 

Nr. crt.  Nume şi prenume
  1.  
STEFAN ION
   
   

 

In funcţia de Vicepreşedinte

Nr. crt.  Nume şi prenume Domeniu
1.  PANDEA NICOLAE    Probleme de administratie
2.  MARIN STEFAN Probleme economice
3. GRUITA DARIE Sanatate si invatamant
4 DRAGOMIR MARIA Probleme de agricultura
5 GALBINASU IONUT Probleme sociale
6 MUNTEANU ALINA Relatia cu societatea civila si ONG
7 VRAJITORU SORIN Politici publice
8 DUMITRU CONSTANTIN Resurse umane
9 POPESCU HARALAMBIE Colegiul 1
10 RAJNOVEANU NICOLAE Colegiul 2
11 NAE PETRICA Colegiul 3
12 DOROBANTU DOREL Colegiul 4
13 BOABES DUMITRU Colegiul 5
14 SAMOILA ION Municipiul Calarasi
15 TONE PETRE Municipiul Oltenita
     
     
     
     
     

 

In funcţia de Secretar 

 

Nr. crt.  Nume şi prenume
1.  DIACONU VIRGIL
   
   

 

In funcţia de Trezorier

 

Nr. crt.  Nume şi prenume
1.  OLTENACU LIVIU
   
   

 

In funcţia de Membru al Comitetului executiv

 

Nr. crt.  Nume şi prenume  
1.  JELEV PANAIT Membru
2.  FILIMON CARMEN Membru
3.  NITU ANETA Membru
4.  OLTEANU ANGHEL Membru
5.  COSMANCA MARICEL Membru
6.  LUCA MIHAI Membru
7.  CUTAR NICOLAE Membru
8.  NAE SINEL Membru
9.  DINU GHEORGHE Membru
10.  ROBU ION Membru
11.  TRAZNITU DUMITRU Membru
12.  TEODORESCU ION Membru
13.  CALIN PETRE ALEXANDRU Membru
14.  DINU CAMELIA Membru
15.  MUNTEANU LAURA Membru
16.  STEFAN ION ( CHIRNOGI) Membru
17  SAMUILA NICOLETA Membru
18  CRAIU EMIL Membru
19  NUTU MARCEL Membru
20.  TOZA TASCU Membru
21.  DINCA IONUT Membru
22.  SIMIGIU ION Membru
23.  PITOI ION Membru
24  MOCANU ANDREEA Membru
25.  BURLACU CRISTIAN Membru
26.  NICULESCU SAVU Membru
27.  ANGHEL GHEORGHE Membru
28.  BALACEANU IONEL Membru
29.  DUMITRESCU MARIETA Membru
30.  DUMITRU GEORGICA Membru
31.  GAITA VERGINIA Membru
32.  DRAGNOI PETRE Membru
33.  GHENU NICOLAE Membru
34.  CONSTANTIN VICTOR Membru
35.  UDESCU IONUT Membru
36.  DUMITRU MARIA Membru
37.  MITROI ELENA Membru
38.  PANTEA COSMINA Membru
39 . FILIMON MIHAI Membru
40.  CALIN VASILE Membru
41.  IORDACHE ALEXANDRU Membru
42 ENE NICULAIE Membru
43 MARINCIU AURELIAN Membru
44 MOGA STEFANIA Membru
     
     
     

 

 

3 Răspunsuri to “De la Cultura la Politica, de la Opera Romana la Calarasi”

  1. Robert Says:

    D-na deputat va rog sa votati motiunea! Votati pentru o Romanie a tuturor romanilor si atrageti, pt ca stiu ca se poate, cat mai multi deputati PDL de partea noastra!

    Va multumesc!

  2. Alina T Says:

    Votati motiunea si luati si de la PDL pe cei care pot fi recuperati! Mult succes!

  3. oana niculescu mizil Says:

    Robert, Alina, motiunea este initiata de PSD, de noi, dar rugamintea voastra ma bucura. Inseamna ca vom putea cu totii, merge mai departe, cu speranta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: