Impotriva politiei politice PDL

Astazi, la Pitesti, am participat, alaturi de Victor Ponta, Adrian Nastase, Nicolae Banicioiu, Titus Corlatean, Adrian Severin, Robert Negoita, Ecaterina Andronescu, Victor Socaciu, Aura Vasile şi Viorel Hrebenciuc, dar si de sute de simpatizanti, la pichetarea sediului PDL din localitate. Gestul nostru a fost unul de revolta impotriva politiei politice instaurate de catre vremelnica putere portocalie. Am vrut sa tragem un semnal de alarma si sa aratam romanilor ca nu ne este frica de PDL si de tertipurile mizerabile ale acestui partid.

Avem incredere in justitia romana. Protestul nostru a fost impotriva aplicarii discretionare a legii. Este inadmisibil sa arestezi un om (si, aproape, sa-l condamni la moarte) numai pentru ca a fost alaturi de argeseni timp de 45 de ani. Domnul Constantin Nicolescu este un exemplu de munca, profesionalism si moralitate. Ceea ce i se intampla arata disperarea Puterii.

Nu degeaba o hotarare a guvernului, cu numărul 54, de acum cateva zile, stabileste ca DIICOT va angaja 50 de noi procurori, ceea ce reprezinta o creștere a efectivelor cu 25 %. Aceasta decizie a fost semnata de ministrii Finantelor, Muncii si ai Justitiei, iar HG-ul amintita prevede chiar o suplimentare a bugetului Ministerului Public.

In plina criza economica, sociala si morala, acum cand Romania traieste vremuri fara precedent in istoria sa, cand se taie salarii si pensii, cand militarii sunt batjocoriti, alaturi de medici si profesori, Guvernul angajeaza procurori!

Semnalul nostru de la Pitesti a fost foarte clar: Nu ne este teama de PDL si vom fi solidari ori de cate ori drepturile fundamentale ale romanilor vor fi incalcate!

În România nu mai există justiție, pentru că nu are cine să o împartă. Nu ne puteți voi intimida pe cât putem noi rezista!

Cu Băsescu și Boc nimic nu te mai poate mira. Nici măcar faptul că poți să mori cu justiția în mână. Nu te mai poate mira nici faptul că nu mai există dreptate, nici faptul că nu mai există omenie, nici faptul că nu mai există demnitate, nici faptul că îi poate trece cuiva prin minte să aducă un om de 66 de ani la sala de judecată cu mascații. Nu te mai poate mira nici măcar faptul că atunci când victima statului polițienesc face un atac de cord când află decizia, este dus la spital cu ambulanța păzită de zeci de mascați. Ceea ce i se întâmplă colegului și prietenului meu Constantin Nicolescu nu doar mă întristează, ci mă revoltă, mă înfurie și mă face să vreau să dau de pământ cu toți călăii portocalii. Cum să vă purtați în halul ăsta cu un asemenea om? L-am cunoscut personal pe Constantin Nicolescu, l-am apreciat și am învățat multe de la el. Împreună cu colegii mei social-democrați și cu zecile de mii de argeșeni care îl apreciază pe acest bun român, ne vom bate pentru ca justiția să fie independentă în România, pentru ca oameni cinstiți să nu fie arestați la comandă politică și umiliți, prin prezentare cu cătușe la mâini la televizor! Încă o dată, vedem ce se întâmplă când dai pe mână justiția, începând cu DNA și Procuratura și terminând cu Curtea Constituțională, unui om orbit de ură și răzbunare născute din neputința de a le asigura un trai mai bun românilor.

De-a lungul carierei sale politice, Constantin Nicolescu a câștigat mai multe voturi decât au fire de păr în cap toți lătrăii care acum îl atacă. A făcut ca PSD Argeș să fie o nucă tare, care nu va crăpa pentru că așa vor unii sau alții. Dar faptele rămân fapte. Și faptele sunt că reprezentanții puterii portocalii s-au supărat pentru că au văzut că peste 10.000 de oameni au avut curajul să iasă în stradă în Mioveni ca să critice Guvernul. Și s-au răzbunat ca văcarul pe sat, atât îi duce mintea. L-au umilit, l-au jignit, l-au hărțuit și l-au urmărit pe Constantin Nicolescu până când acesta a cedat și a făcut atac de cord. Nu vă este rușine să vă comportați în felul ăsta? Cum să fie Constantin Nicolescu un pericol social când conduce județul Argeș timp de 8 de ani zile? Cum să fie un pericol social un om de 66 de ani? Nu vă este rușine? Nimic nu durează la nesfârșit și Dumnezeu ne judecă pe toți după faptele noastre. Ăsta este mesajul meu pentru toți portocalii din țară care acum își freacă mâinile de bucurie. Asistăm la o politică concertată a lui puterii portocalii de a trimite oameni incomozi la pușcărie. Să știți, stimați reprezentanți ai puterii, că nu ne puteți trimite pe toți la pușcărie! Să mai știți că nu reușiți nici să ne speriați și nici să ne intimidați! Să mai știți că nu vom da înapoi și vom spune adevărul românilor: vom spune cât îi furați, vom spune cât îi mințiți, vom spune că sunteți mai rău ca torționarii, vom spune cum îi distrugeți pe cei care vă stau în cale, vom spune tare și răspicat toate aceste lucruri! Votul românilor vine și eu m-aș teme în locul vostru, m-aș teme că românii vă vor scoate în șuturi afară de la guvernare și veți deveni doar o amintire neplăcută în istoria României!

 

Îmbuibați ai momentului, frica plecării de la măcelărie vă dă disperarea de a călca orice în picioare, începând cu bunul-simț și terminând, iată, cu justiția! Ați declarat război tuturor celor care pot aduce Românie pe calea corectă. De ce vă e frică nu veți scăpa însă: momentul în care românii vă vor judeca va veni foarte rapid și va fi mult mai dur decât vă puteți imagina!

 

In Romania s-a instituit un regim criminal

In Romania s-a instituit, la propriu, un regim criminal. Presedintele Consiliului Judetean Arges, domnul Constantin Nicolescu, a facut infarct dupa ce instanta de judecata s-a pronuntat pentru arestarea sa pentru 29 de zile.

Este INCREDIBIL ce se intampla astazi intr-un stat din Uniunea Europeana. Domnului Nicolescu i s-a inscenat un dosar politic, miza fiind presedintia Consiliului Judetean Arges. Ma rog pentru sanatatea colegului meu. Nu intamplator aceasta arestare s-a petrecut dupa un mare miting al salariatilor din Mioveni. Se misca tara si acest regim a declansat o campanie de arestari, fiindu-i teama de reactia opozitiei.

Note de Calatorie Munchen si Innsbruck, departe de Romania aniversara

Poate este inoportun sa va vorbesc despre Germania si Austria tocmai astazi, 24 ianuarie, cand romanii mei, in loc sa aiba motive se bucure de Ziua Unirii, sunt atat de necajiti si manifesta atat de evident acest lucru. Le urez, insa, La Multi Ani, romani! chiar daca sunt departe de tara.

Am promis ca va tin la curent cu activitatea mea la Marshall Center si, cum prea multe date despre seminarii nu va pot da, m-am gandid sa va povestesc cate ceva din weekendul care tocmai s-a terminat.

Sambata dimineata, seminarul Marshall s-a tinut la Academia Militara din Munchen, „orasul secret” al Germaniei. Dupa seminar am pornit pe strazile celei de-a treia urbe, ca marime, din Germaniasi si, ca de fiecare data, am incercat sa-mi imaginez, cu mirare si incantare, renasterea spectaculoasa, din propria cenusa, a acestui oras, dupa ce, in 1327, a fost distrus de foc, in totalitate, dar si reconstructia meticuloasa de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Nu are rost sa va amintesc despre curatenia pietelor si strazilor, cladirile intr-o stare perfecta, in cele mai mici detalii, si nici despre comportamentul ireprosabil al locuitorilor, pentru ca as fi redundanta. 

Sambata, Isarul era inghetat, dar germanii profitau din plin de asta: multi patinau pe rau, fireste cu acordul autoritatilor.

A trecut sambata si a venit duminica… Nu a fost o zi de duminica obisnuita, pentru ca nu in fiecare duminica am ocazia sa ma aflu atat de adanc in inima istoriei, cum s-a intamplat ieri. A fost un final de weekend fara nicun seminar, cu un debut in aerul de munte al frumosului Tirol.

Eram familiarizata cu istoria si cultura Austriei, dar mi-a facut o mare bucurie sa bantui din nou prin saloanele renascentiste ale Castelului Ambras, sa revad biserica gotica Hofkirche, construita de Ferdinand I in memoria bunicului sau Maximilian I, sau sa vizitez Palatul Imperial.

Castelul Ambras m-a intampinat, ca intotdeauna, cu gradinile lui inca verzi, pline de pauni, si eleganta saloanelor. Cavalerismul da tonul atmosferei si impune respect fiecarui vizitator. Mi-a facut placere sa-l revad pe Vlad Tepes, fiului Ducelui Vlad Dracul din Valahia, chiar si alaturi de portretul Piratul Alegerian Barbarosa, dupa incursiunea in sala din care te privesc, de la inaltimea uriaselor tablouri, toti conducatorii tirolezi.

Innsbruckul, la fel de frumos cum il stim, cu aerul lui rece si curat care te indeamna sa-ti incalti claparii si sa iei telecabina spre o partie. Nu am avut nici timp si nici echipament pentru sporturile de iarna, asa ca am ratat, de aceasta data, activitatea specifica a uneia dintre cele mai recunoscute statiuni in domeniu ale lumii (la Innsbruck au avut loc de doua ori Jocurile Olimpice de Iarna).

Am vizitat, insa, Palatul Imperial si biserica gotica Hofkirche (Biserica Curtii), un edificiu impresionant si datorita mausoleului si statuilor care o inconjoara. Biserica a fost proiectata de arhitectul Andreas Crivelli din Trento, comandata de Ferdinand I in memoria Imparatului Maximilian I, bunicul lui si construita intre anii 1553-1563. Am admirat cenotaful de marmura neagra cu ornamente al imparatului Maximilian I, din centrul bisericii. Numai constructia cenotafului a durat peste 80 de ani.

Capela de Argint a fost ridicata in 1578 si are un altar din argint inchinat Fecioarei Maria, in care au fost incorporati 3 colti de elefant si 300 kg de abanos. Tot aici se afla si mormintele arhiducelui Ferdinand al II-lea si al sotiei sale, Philippine Welser.

Acestea fiind spune, concluzia este ca Germania e minunata, este frumoasa si Austria, dar nicaieri nu este mai frumos ca in Romania, nicaieri nu ma simt ca acasa, cu toate cele bune si rele ale noastre. Abia astept sa ma intorc!

La Multi Ani, Romania!

Această prezentare necesită JavaScript.

Fotografii: SES 11-1 Developing Relations with Russia-Marshall Center

Intre 19-27 ianuarie ma aflu in Germania, la Marshall Center, la Senior Executive Seminar 11-1 „Developing Relations with Russia”. Cele cateva fotografii sunt din prima zi a seminarului, dar si cateva imagini din Marshall Campus. Va voi tine la curent cu ce se va intampla pe perioada acestui seminar la care Romania are 3 participanti.

Această prezentare necesită JavaScript.

De vorbă cu călărășenii, despre probleme și soluții reale!

Cred că de ceva timp în spațiul public a apărut o tendință periculoasă: aceea de a vorbi cu multă hotărâre și emfază despre ce vor, ce doresc și ce au nevoie cetățenii, fără a-i asculta însă în prealabil. Cred și am crezut mereu că un politician onest trebuie să asculte întâi și să vorbească apoi. Și mai cred că nu poți să spui că reprezinți cu adevărat pe cineva dacă nu ai stat de vorbă măcar câteva minute cu acel om sau cu alții ca el.

A venit momentul să reintroducem dialogul real cu cetățenii în viața politică și să-i ascultăm din nou pe cei cărora le cerem de fiecare dată votul și încrederea. E nevoie să arătăm că suntem capabili să ne exprimăm intențiile nu doar la televizor, ci de față cu oamenii, chiar dacă nu suntem în campania electorală propriu-zisă.

Îmi doresc ca, începând de pe acum, la PSD Călărași să intrăm într-o etapă a dialogului în fiecare zi cu călărășenii, pentru a le cunoaște problemele și a le spune ce le propunem. Așa cum am făcut și până acum, voi continua să bat în lung și în lat acest județ, pentru că am credința că se poate face cu mult mai mult decât acum.

De aceea, vreau să anunț, cu bucurie și un sentiment plăcut de anticipare, o amplă campanie de dialoguri județene, în care, alături de colegii mei, mă voi deplasa în fiecare localitate din județ și nu voi face altceva decât să ascult ce au de spus oamenii din Călărași, despre cum merg lucrurile, despre cum ar trebui ele să meargă și despre ce cred ei că este de făcut.

Vreau să mă văd cu profesori, cu medici, cu agricultori, cu șomeri sau cu pensionari, cu cei care lucrează la stat sau la privat, cu cu cei care lucrează din greu pentru tot mai puțini bani. Mă interesează să stau de vorbă cu cât mai mulți călărășeni pentru că știu că fiecare are o părere despre cum ar trebui să arate Călărașiul și știu că fiecare are un cuvânt important de spus în acest sens.

Știu că sunt mulți oameni care muncesc cinstit, onest, cu sârg, iar munca lor, alături de efortul unor politicieni bine intenționați, este cheia care poate să facă din Călărași un județ care să reprezinte un pol de investiții. Știm cu toții că este multă sărăcie la noi în județ, știm cu toții că este multă nedreptate, știm cu toții că este multă inegalitate și știm cu toții că aceste lucruri trebuie remediate. Pentru prosperitatea oamenilor și pentru șansa unei vieți mai bune pentru fiecare, Călărașiul nu mai poate continua să fie unul dintre județele cu cea mai mică contribuție la PIB-ul României (0,8% în 2009). Doar împreună putem reuși să îndreptăm ceea ce este strâmb la noi în județ. Abia aștept să aud, privindu-ne față în față, ce aveți de spus!

Câteva cuvinte despre Alianța PSD – ACD

Pentru că toată lumea se vorbește despre eventuala Alianță dintre PSD și ACD, aș dori să vă transmit câteva cuvinte. Foarte mulți dintre colegii și prietenii mei din PSD Călărași m-au întrebat în ultimele zile ce cred eu despre această alianță, nu mai vobesc despre colegii mei social-democrați de prin toate colțurile țării, care vor să știe părerea mea. La fel de interesați de poziția mea cred că sunt și mai mulți lideri PNL de prin Călărași sau de prin alte colțuri ale țării. Pe toți aceștia, îi rog să citească cu atenție ce scrie mai jos.

În primul rând, eu personal, și o spun deschis, vreau ca această alianță să plece de la nevoile reale ale oamenilor. De la pensii și salarii incredibil de mici, de la taxele și impozitele obscen de mari care se plătesc fără rezultate în viața de zi cu zi a românilor.  Vreau o alianță care să aibă la bază un program solid, care să  poată să schimbe situația tuturor celor din Călărași și din țară care o duc din ce în ce mai greu. Dacă nu vom  avea această bază solidă, nu facem decât să vorbim vorbe și să vindem pielea ursului din pădure. Poate unii or face politică de dragul politcii, dar eu am o datorie față de călărășenii care m-au primit cu sufletul deschis.

Abia după ce vom avea acest program, ne permitem să discutăm despre cine unde candidează. Mai mult, înaintea oricărei discuții despre persoane, trebuie puse principiile și valorile.  Cei cu care vom veni în fața oamenilor nu pot să mai reia practicile corupte și clientelare care sunt astăzi atât de vizibile în spațiu public, care au dus până la urmă la situația în care cei puțini care conduc o duc bine, iar cei mulți rabdă și îndură, întrebându-se când le va veni și lor vremea să trăiască bine.

Toată lumea se întreabă ce ne facem cu candidaturile. Haideți să vă zic ce cred eu. Principiul după care ne vom alege candidații, în această potențială Alianță PSD-ACD, trebuie să fie susținerea oamenilor. Nimeni nu are locul garantat din start, doar pentru că a fost ales în 2008. Multe lucruri s-au schimbat de-atunci și oamenii vor fi cei consultați înainte de a fi bătute în cuie candidaturi.

Ca să fie lucrurile foarte clare, PSD Călărași este un partid mare, cu mult potențial, cu oameni de o mare valoare, cu mulți potențiali candidați de o reală valoare profesională și umană. Nu ne sperie luptele electorale și nu ne este frică de nimeni. Nimeni nu ne vinde și nimeni  nu negociază pe spatele nostru.

Nu aș vrea ca unii dintre politicienii din Călărași să se grăbească și să se apuce de sondaje de opinie care să arate că situația politică din județ arată cum vor ei să arate și că pe primul loc se află cel care plătește. Adevărul este următorul: indiferent ce sondaje vor scoate unii din pălărie în perioada următoare, votul călărășenilor de la ultimele alegeri, din 2009, arată foarte clar că PSD este pe primul loc, acesta este trendul pe care contăm când spunem că în 2012 vom face ca PSD Călărași să recâștige județul. Călărășenii au nevoie de o politică de stânga, au nevoie de noi la putere pe plan local și național. Restul e politică de bodegă, unde știu că unii dintre adversarii mei se simt puternici.