În România nu mai există justiție, pentru că nu are cine să o împartă. Nu ne puteți voi intimida pe cât putem noi rezista!

Cu Băsescu și Boc nimic nu te mai poate mira. Nici măcar faptul că poți să mori cu justiția în mână. Nu te mai poate mira nici faptul că nu mai există dreptate, nici faptul că nu mai există omenie, nici faptul că nu mai există demnitate, nici faptul că îi poate trece cuiva prin minte să aducă un om de 66 de ani la sala de judecată cu mascații. Nu te mai poate mira nici măcar faptul că atunci când victima statului polițienesc face un atac de cord când află decizia, este dus la spital cu ambulanța păzită de zeci de mascați. Ceea ce i se întâmplă colegului și prietenului meu Constantin Nicolescu nu doar mă întristează, ci mă revoltă, mă înfurie și mă face să vreau să dau de pământ cu toți călăii portocalii. Cum să vă purtați în halul ăsta cu un asemenea om? L-am cunoscut personal pe Constantin Nicolescu, l-am apreciat și am învățat multe de la el. Împreună cu colegii mei social-democrați și cu zecile de mii de argeșeni care îl apreciază pe acest bun român, ne vom bate pentru ca justiția să fie independentă în România, pentru ca oameni cinstiți să nu fie arestați la comandă politică și umiliți, prin prezentare cu cătușe la mâini la televizor! Încă o dată, vedem ce se întâmplă când dai pe mână justiția, începând cu DNA și Procuratura și terminând cu Curtea Constituțională, unui om orbit de ură și răzbunare născute din neputința de a le asigura un trai mai bun românilor.

De-a lungul carierei sale politice, Constantin Nicolescu a câștigat mai multe voturi decât au fire de păr în cap toți lătrăii care acum îl atacă. A făcut ca PSD Argeș să fie o nucă tare, care nu va crăpa pentru că așa vor unii sau alții. Dar faptele rămân fapte. Și faptele sunt că reprezentanții puterii portocalii s-au supărat pentru că au văzut că peste 10.000 de oameni au avut curajul să iasă în stradă în Mioveni ca să critice Guvernul. Și s-au răzbunat ca văcarul pe sat, atât îi duce mintea. L-au umilit, l-au jignit, l-au hărțuit și l-au urmărit pe Constantin Nicolescu până când acesta a cedat și a făcut atac de cord. Nu vă este rușine să vă comportați în felul ăsta? Cum să fie Constantin Nicolescu un pericol social când conduce județul Argeș timp de 8 de ani zile? Cum să fie un pericol social un om de 66 de ani? Nu vă este rușine? Nimic nu durează la nesfârșit și Dumnezeu ne judecă pe toți după faptele noastre. Ăsta este mesajul meu pentru toți portocalii din țară care acum își freacă mâinile de bucurie. Asistăm la o politică concertată a lui puterii portocalii de a trimite oameni incomozi la pușcărie. Să știți, stimați reprezentanți ai puterii, că nu ne puteți trimite pe toți la pușcărie! Să mai știți că nu reușiți nici să ne speriați și nici să ne intimidați! Să mai știți că nu vom da înapoi și vom spune adevărul românilor: vom spune cât îi furați, vom spune cât îi mințiți, vom spune că sunteți mai rău ca torționarii, vom spune cum îi distrugeți pe cei care vă stau în cale, vom spune tare și răspicat toate aceste lucruri! Votul românilor vine și eu m-aș teme în locul vostru, m-aș teme că românii vă vor scoate în șuturi afară de la guvernare și veți deveni doar o amintire neplăcută în istoria României!

 

Îmbuibați ai momentului, frica plecării de la măcelărie vă dă disperarea de a călca orice în picioare, începând cu bunul-simț și terminând, iată, cu justiția! Ați declarat război tuturor celor care pot aduce Românie pe calea corectă. De ce vă e frică nu veți scăpa însă: momentul în care românii vă vor judeca va veni foarte rapid și va fi mult mai dur decât vă puteți imagina!