Sa scoatem romanii de pe lista neagra a disponibilizarilor

Salut cu nespusă bucurie rezultatul votului de astăzi din Camera Deputaţilor. Raţiunea, logica şi bunul simţ au ieşit la lumină, în sfârşit, iar maşinăria de vot portocalie a fost învinsă. Astfel, proiectul de lege referitor la disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost respins.

După cum bine ştiţi, am mulţi prieteni în judeţul Călăraşi şi, printre ei, se află şi membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Am fost mereu alături de ei şi le cunosc problemele. Deseori mi-au povestit cât de nedrepte sunt măsurile pe care Guvernul le ia împotriva lor. Mi-au adus la cunoştinţă şi gravitatea efectelor unei astfel de legi, atât din punct de vedere uman şi social cât şi din punct de vedere al siguranţei cetăţeanului, al frontierelor României.

Îi avertizez şi pe această cale pe parlamentării PDL şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, că orice tentativă de repetare a votului contravine Constituţiei şi Regulamentelor de funcţionare ale Camerei Deputaţilor. Nimeni nu este mai presus de lege! Iar pentru ca legea să fie respectată avem nevoie de exact aceşti români puşi pe lista neagră a disponibilizărilor.

Anunțuri

Un răspuns to “Sa scoatem romanii de pe lista neagra a disponibilizarilor”

  1. epolitikon Says:

    Pai probabil politistii nu mai sunt deloc pe placul lui Basescu dupa mitingul din toamna anului trecut de la Palatul Cotroceni cand au scandat „Iesi afara, javra ordinara!”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: