Amelia Antoniu si Alice Roxana Preda Intr-o Lume Normala

Starea Ameliei Antoniu este uşor mai bună, dar încă nu se poate spune că poate respira singură. Medicii fac experimente uşoare care nu îi pun viaţa în pericol”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Bogdan Popescu.

Starea celeilalte paciente, Alice Roxana Preda, este staţionară, însă în continuare foarte gravă. „În al doilea caz putem spune că starea pacientei rămâne în continuare foarte gravă, chiar dacă este uşor staţionară„, a precizat Popescu. (adevarul.ro)

Citim astfel de articole, ascultam stirile si, fara sa stim, cu adevarat, din ce motive paciente ca Amelia Antoniu sau Alice Roxana Preda se afla intr-o stare foarte grava de sanatate – in vecinatatea mortii, mai precis – ne imaginam ca toate acestea li se intampla ca urmare a unor boli grave, la capatul unor lungi si istovitoare suferinte. Ni s-ar parea firesti toate astea, poate, intr-o lume… normala, le-am compatimi pe paciente, am empatiza cu ele si, daca ne-ar sta in putinta, am incerca sa le ajutam. Ar trebui, probabil, sa explic ce inseamna pentru mine „o lume normala”.  Este vorba despre lumea care se ghideaza dupa un set de reguli facute si respectate de ea-insasi pentru propriul ei bine. Pe scurt si concis, asa ar trebui sa fie o lume normala. Posibil sa faceti observatia pertinenta cum ca ce este bine pentru o lume poate fi rau pentru o alta si asa mai departe. Nici macar nu ati fi departe de adevar.

Pentru  lumea mea, in care Amelia Antoniu si Alice Roxana Preda merg la spital „aproape sanatoase”, pentru o interventie minora, normalitatea insemna ca ele sa primeasca ingrijirea medicala de care aveau nevoie si pentru care platesc lunar asigurari medicale si sa se intoarca acasa la ele absolut sanatoase. Altgoritmul este simplu, regula, la fel. Platesti pentru un serviciu de specialitate pentru a-ti fi mai bine.

Nu vreau sa insist asupra elementelor atat de mediatizate legate de aceste cazuri, de sistemul sanitar deficitar datorat lipsei fondurilor pentru spitale si, astfel, sa intru in vartejul zecilor de explicatii in care fiecare da vina pe celalalt, global pe „sistem” si, in final, toti pe pacientul care nu a explicat corect ce-l doare. Ar fi un strigat in pustiu asa cum raman toate apelurile presei sau ale multor deputati si senatori. De fiecare data exista ceva care surclaseaza orice stradanie a… normalitatii.

Problema mea este simpla. Daca pot gasi pe google fotografia Ameliei Antoniu, prim-solista la Teatrul National de Opereta, pentru a ilustra acest articol, de unde o pot lua si pe cea a Alicei  Preda? Dar pe cele ale celorlalte femei infectate in Spitalul CFR2? Dar pe cele ale sutelor si miilor de romani care mor in spitale „dintr-o minora neglijenta” sau asteptand salvarea?

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu

Amelia Antoniu, prim-solista la Teatrul National de Opereta