Conferinta de presa la Calarasi (9 iunie 2011)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comunicat de presă
 
 Am fost, sunt şi voi fi alături de PSD Călăraşi, sunt alături de social-democraţi, aşa cum am fost de la bun început. Organizaţia va creşte şi asta se vede, deja, după numărul de noi membri. În cadrul organizaţiei judeţene PSD Călăraşi nu sunt probleme. Discuţiile, inerente, care au existat sau vor exista sunt constructive şi nu înseamnă altceva decât faptul că PSD-istii au totală libertate în comunicare şi că, de fapt, „nu există probleme, există solutii”. Indiferent de rezultatul sondajului, indiferent de faptul că regulile jocului s-au schimbat chiar în timpul jocului, în ceea ce mă priveşte, am o datorie pentru cetăţenii din Călăraşi, pentru membrii şi simpatizanţi PSD, pentru poporul PSD: să merg mai departe pentru ei şi să îmi respect promisiunile. Îi asigur că PSD reprezintă o forţă în Călăraşi şi că vom conduce acest judeţ, pentru binele locuitorilor săi. Am forţa necesară să demonstrez călărăşenilor că putem să câştigăm suficiente posturi în administraţie şi, astfel, să le oferim o viaţă mai bună!
 
 Călătoria în SUA nu a fost un concediu, a fost o călătorie în scop lucrativ în care s-a făcut lobby pentru România, iar eu, cu precădere, pentru Călăraşi. S-a discutat cu americani potenţi financiar, afacerişti dispuşi să investească în România şi să finanţeze proiecte viabile. Mulţi dintre ei, fiind români la origine. Calarasiul are potenţial pentru afaceriştii americani, iar aceştia sunt interesaţi, în mod special, de zona turistică şi de cea agricolă. Faptul că am fost acolo este important, dar mai important este felul în care am fost primită. Cu bunăvoinţă, căldură şi propuneri de afaceri consistente pe care le voi dezvălui la momentul oportun.
 
 Vorbindu-se despre regionalizare, s-a tot vehiculat ideea de atragere de fonduri europene, mai precis: 10 milioane de euro. Nu cred că acesta este mobilul unei mişcări atât de ample, dar vă voi furniza mai multe amănunte sâmbătă, când USL se va pronunţa în această privinţă. Dacă, până la urmă, se va marşa pe această noua reorganizare teritorială, cred că, dacă Harghita, Covasna şi Mureş ar face parte din aceeaşi regiune, lucrurile vor fi grave pentru România, fiind puse în pericol identitatea şi suveranitatea naţională. În altă ordine de idei, mi-aş dori ca judeţul Călăraşi să facă parte dintr-o regiune care să cuprindă şi Bucureştiul. Spun asta ţinând cont de distanţa mică între Călăraşi şi Bucureşti, iar acest lucru mi s-ar părea părea firesc şi benefic pentru judeţ. 
 
 
 
 Deputat Oana Niculescu-Mizil
 
 Preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi
Reclame

Conferinta de Presa – Calarasi

Conferinta de Presa a Doamnei Deputat Oana Niculescu-Mizil

Calarasi, 4 martie 2010

„Sunt foarte uimita de reactia unor colegi de partid si va anunt de la inceputul interventiei mele ca nu voi raspunde la atac, cu atac. Consider ca frustrarile personale, neimplinirile pe linie profesionala sau pe linie de partid trebuie discutate intern, in cadrul organizatiei si nu aratate publicului larg. Trebuia sa discutam fata in fata, sa ne punem intrebari, sa ne oferim raspunsuri si nu sa ne acuzam public. Atat am de reprosat. Faptul ca ideea de partid, de organizatie se duce in derizoriu.

Cine a avut de comentat prezenta mea la Calarasi in criza, in campanie? Cine m-a acuzat atunci ca intervin peste altii? Am lucrat ca o echipa, am spus asta si o repet. Iar cei care au muncit cot la cot cu mine, nu cei care au venit la organizatie din cand in cand, stiu exact care a fost contributia mea, cum ma organizez, cum ma implic, cum sunt privita de calaraseni.

Am spus ca voi candida la presedintia organizatiei judetene a PSD si imi voi tine promisiunea.

Despre sprijinul de la centru am de facut un singur comentariu. E cineva, in aceasta organizatie care doreste sa insinueze ca alegerile din PSD nu sunt libere? Ca vreun lider al partidului nostru va desemna castigatorul de la Calarasi?

Doamnelor si domnilor, colegi de partid oricine poate candida. Cel mai bun va castiga.

Vreau sa le transmit membrilor PSD Calarasi ca ei isi vor alege castigatorul. Numai de ei depinde cine va fi cel care va reface aceasta organizatie, care acum nu functioneaza deloc asa cum ar trebui, din cauza ca, iata, fiecare spune ce si cand are chef despre colegul din stanga, fiecare arunca cu noroi cum doreste in familia colegului din dreapta… Eu voi merge pe drumul meu. Voi incerca sa reunesc echipa PSD Calarasi, cu sprijinul celor care vor dori sa mearga alaturi de mine.

Sunt deputat ales prin propriile forte si calitati, nu impus pe liste de partid.

Vin aici sa imi pun tineretea, experienta, puterea de munca la dispozitia Calarasiului. Vin sa ajut la reconstructia unui judet, prin intermediul organizatiei PSD. Vreau sa sprijin Calarasiul si oamenii lui, sa le duc problemele la Bucuresti, de unde sa ma intorc saptamanal cu solutii.

Va multumesc!”

 

preluata de arenamedia.ro, expressdecalarasi.ro, calarasi.semnalul.eu

oana niculescu mizil,calarasi,PSD

echipa ONM