Who’s Afraid of Oana Niculescu-Mizil? Deputatul Fuia PDL a dat startul campaniei anti-Mizil in Calarasi

Mi-ar fi placut sa cred ca o campanie impotriva drogurilor etnobotanice, ca cea inceputa de mine si colegii mei din Calarasi, ar putea fi sustinuta si de deputatii din judet ai Puterii. Aici vorbim despre moartea copiilor, iar interesele politice si de imagine nu-si au locul. Cand copiii mor, politicienii ar trebui sa faca o pauza de sforarii si lovituri pe la spate si sa puna umarul cu totii, indiferent in ce partid s-ar afla, pentru salvarea generatiei tinere, pentru salvarea Romaniei. Este unul dintre momentele in care ar trebui sa-si aminteasca fiecare dintre ei ce trebuie sa faca un om politic si la ce este el bun pe pamant.

Vinerea trecuta eram la Calarasi si, multumita de reactia cetatenilor orasului si de numarul de semnaturi stranse pentru inchiderea “magazinelor de vise”, ma pregateam, intr-un idelism naiv, sa propun si politicienilor din celelalte partide sa vina alaturi de noi in campanie. Fireste ca acest lucru nu este si nu va fi posibil. Ei au inceput, deja, sa asmuta presa locala pe mine. Dintr-unul din ziare am inteles ca mint de ingheata apele si nu m-ar mira sa se scrie si astazi un articol in care sa se specifice ca minciunile mele au adus poleiul si inghetul in tara.

Trecusem cu vederea articolul din Obiectiv, dupa o convorbire la telefon cu Marius Lotrea (Marius, nu am intregistrat-o, asa ca poti afirma ca nu am vorbit:), si faptul ca deontologic este sa verifici stirea si sa intrebi si „partea vatamata” inainte de a scrie articolul, mai ales cand ai de gand sa ataci dur si sa dai rezolutii atat de drastice, cand iata ca ma trezesc cu pagina de Facebook plin de injurii proferate de un “prieten”  care amesteca franturi de articole gasite pe Google despre mine, cu presupuneri despre PSD si Republica Moldova si isi dadea cu parerea despre viata mea si a familiei mele intr-o limba romana precara. Nici asta nu mi s-a parut ceva iesit din comun – se intampla des asa ceva politicienilor, pe internet –  dar mi s-a parut interesant ID-ul profilului “Televiziune Calarasi”. Am avut curiozitatea sa intru pe pagina “televiziunii” respective si… parca eram „acasa”! Numai articole cu mine, scormonite de pe tot internetul, de la atacurile lui Tismaneanu, la ilustrele “surcele”, cat sunt eu de rea si mincinoasa, etc..

Una dintre multiplele interventii ale „televiziune calarasi” pe pagina mea

WARNING! aveti grija cand primiti o cerere de prietenie de la acest profil

Mi-a fost simplu sa descopar ca profilul apartine lui George Fedorovici, vechi PDL-ist si angajatul deputatului PDL Fuia, cel care ii scrie articolele pe blog deputatului si ii face activism online si care se recomanda „mester mare” in new media si „deontolog” ca toti PDL-istii care au descoperit retelele sociale de curand si isi noteaza pe ele toate remercabilele  „realizari”. Stiti despre care Fuia vorbesc, cel care l-a pus in functie pe seful de la APIA Calarasi si care ii obliga pe primarii judetului sa-i cumpere insecticidele. E adevarat ca el nu minte, el doar e acuzat de ANI de fals in declaratiile privind afacerile pe care le face, din greu, cu statul. Domnul nu se joaca, lucreaza la greu si cu tupeu pentru „binele” patriei.

Activistul respectiv a dat nastere si unui SRL in Fundulea, cu numele regasit pe blogul lui Fuia si, bineinteles, pe Site-ul neoficial pro-Basescu, un fel de blog cu 0 (zero) comentarii realizat, probabil, intr-o exaltare de moment electoral si lasat balta imediat ce Ministrul de Externe actual a terminat de completat semnaturile diasporei pe listele de alegatori-alergatori, la Paris.

 

 Impotriva evidentei sale nepriceperi in new media, se pare ca deputatul Fuia este extrem de multumit de “serviciile” angajatului Fedorovici, atat timp cat i-a oferit si postul de director de marketing la Procera Agrochemicals, una dintre firmele lui Stelian Fuia (nici nu ma gandeam ca deputat Fuia are doar o singura firma…), dupa cum se poate constata din acest articol din Catavencu.

Asadar, e-calarasi.net si televiziune calarasi nu erau o televiziune si nici o alta publicatie online cinstita. Doar un simplu activist PDL cu cateva bloguri la activ care primise ardin de la stapan sa imi faca viata amara. Nu mi-a facut-o si nici nu are cea mai mica sansa in viitor. Nu ma voi adresa acelui om pentru ca inteleg ca nu este un jurnalist, ci doar un angajat care isi ia banul pe o munca prestata, chiar daca este „lucru manual”. Nu il intreb pe domnul deputat Fuia Cum se inconjoara politicienii pe internet de oameni fara facultati…,”? dar il intreb:

“Atat de frica va este de mine, domnule Fuia?”

Si, daca tot sunt la acest subiect, ii comunic si celui de la Gazeta Linia Fierbinte ca niciodata in viata lui nu va avea un interviu cu mine, indiferent daca isi trimite fiul, mama sau tatal sa ma convinga, indiferent cate comentarii scrie pe blogul meu. Dealtfel, scrie despre mine in fituica lui murdarica de luni de zile fara ca eu sa-i fi adresat vreun cuvant. O poate face si de acum inainte.

Iar de acum inainte sa va vedem, mai departe…

…Who’s Afraid of Oana Niculescu-Mizil?

*

…doar pentru distractia cititorului, iata ce taguri a pus specialistul online deontolog „sub centura”, omul lui Fuia, pe blogul sau numit pompos portal, la un articol copypaste ca multe altele 

 Se pricepe baiatul PDL la SEO, nu?! E bine. Inseamna ca va avea de lucru si dupa… 🙂

Oana Niculescu-Mizil nu Pleaca din PSD

Incep prin a afirma cat se poate de transant si sper sa se ia in seama si sa se tina cont de aceasta clara afirmatie a mea:

Oana Niculescu-Mizil nu Pleaca din PSD!

Astazi, inca de la prima ora, am fost bombardata cu telefoane, in mod special de la calarasenii care isi spun sperantele in mine pentru a-i reprezenta in Partidul Social Democrat, la nivel judetean! Intrebarea tuturor era una simpla si anume daca este reala informatia din presa privitoare la plecarea mea din PSD  „catre Putere”. Nu este prima data cand sunt intrebata asta si cand se pune la indoiala verticalitatea coloanei mele vertebrale. 

Zvonurile „pe surse” referitoare la plecarea mea din partid au capatat in aceasta dimineata si un contur mediatic prin articolul preluat la emisiunea Ancai Florea (Antena 3) din Jurnalul National.

Articolul Adrianei Dutulescu se incheie asa:

„NOI DEMISII DIN PSD
Demisiile celor doi vor fi urmate de un nou val de plecări ale unor parlamentari către Putere, de data asta urmând cei de la PSD să piardă un grup de colegi. Surse din conducerea PSD susţin că există câţiva deputaţi care ar negocia trecerea la grupul independenţilor lui Gabriel Oprea, printre care Oana Niculescu Mizil şi deputatul de Cluj Cornel Itu.”

Ce am de spus nu este complicat si nu este prima data cand declar ca nu voi trada niciodata Partidul Social Democrat, partid in care m-am inscris din convingeri politice foarte precise. Am fost si voi ramane un politician de stanga care va iesi intotdeauna in intampinarea celor multi, a poporului. Nu ma indoiesc ca romanii stiu ca Partidul Social Democat este singurul partid care le serveste interesele, singurul partid romanesc de stanga.

Recunosc ca mi s-au facut diverse propuneri de „salt” din PSD in alte partide, dar le-am refuzat. Pentru mine un astfel de salt nu poate fi decat in adancime, nu in inaltime, pentru ca este impotriva principiilor mele de viata. Nu tradez si nu ma vand. Ca om politic nu voi pune niciodata interesele personale inaintea intereselor tarii. Simplu!

Asa ca, repet, nu voi pleca din PSD, cu rugamintea catre jurnalistii romani sa verifice informatiile „surselor” lor cel putin printr-un telefon. Le voi spune mereu adevarul.

 

 

Mile Carpenisan, un om „mai mare decat viata”

La 34 de ani poti spune ca stii ce ai de facut in viata. Am aceeasi varsta ca si Mile Carpenisan si spun cu toata convingerea ca mi-am croit un drum pe care voi merge pana la capat. Stiu ce am de facut, pentru cine, si invat mereu cum trebuie sa procedez pentru a reusi ce mi-am propus. Este, poate, cea mai ofertanta varsta aceasta, timpul unor experiente pozitive reale si al energiei de a le repeta.

La 34 de ani Mile Carpenisan s-a stins. S-a topit precum „un om de zapada” in soarele primaverii. A plecat dintre noi pentru cea mai importanta transmisie, poate pentru cel mai important „live” al sau. Mile Carpenisan a fost un exemplu de tinerete, entuziasm si profesionalism dar, mai ales, de altruism. A respectat meseria de jurnalist (una dintre cele mai frumoase dar si una dintre cele mai grele profesii) transmitand pentru telespectatori romani, din marile teatre de razboi ale lumii, fara teama, cu zambetul pe buze. Sarbul Mile Carpenisan a fost un roman adevarat!

Drum Bun, Mile!


*
„Mile Carpenisan era mai mare decat viata”

Hai sa can-can, prieteni „jurnalisti”!

Se pare ca iarna asta ploioasa si crizata a scos de pe paginile tabloidelor cenusaresele cu implanturi in cautare de printi care sa le cumpere conduri si genti si sa le transforme dovleacul in caleasca 4×4. Din nefericire, criza economica se simte si in bransa povestilor telenovelistice, iar frumoasele Romaniei vor trebui sa se reorienteze profesional, pentru ca printii incep sa-si vanda averile si afacerea devine nerentabila.

In ultima vreme, probabil dintr-o lipsa de subiecte de gen, ma tot vad tarata prin tot felul de pagini in care, cu ceva vreme in urma, se lafaiau dive in bikini pe plaje insorite.
Din nefericire, presa de scandal romaneasca nu reuseste sa se puna de acord asupra mea si ma descrie ba ca o sarantoaca mincinoasa, ba ca o bogatana nesimtita care a supt sangele poporului. Fireste ca nici nu conteaza pentru autorii articolelor care este adevarul si nici argumente nu au dar de ce sa nu terfelim numele cuiva in noroi?! Spectacolul este bine primit de publicul doritor sa se uite pe gaura cheii.

Sa ne lamurim, la gramada, ca sa nu pierdem timpul! In primul rand, nu am afirmat niciodata ca sunt saraca. Ce-mi va rezerva viata nu stiu dar nu am fost si nu sunt saraca. Nu sunt nici in topuri ca alte doamne politiciene dar nu ma pot plange. In privinta modului in care m-am “imbogatit” fac specificatia ca nu am fost o cenusareasa maritata cu un print si nu am castigat nici la 6 din 49. Am avut sansa sa fiu fiica tatalui meu care, inainte de a muri a condus o afacere prospera in domeniul energetic. Cu alte cuvinte, am fost mostenitoarea parintelui meu care a muncit pentru familia lui. Mai bine zis, pentru mine si pentru fratele meu Razvan, dus dintre noi si el. Cine doreste amanunte se poate documenta. Mai mult decat atat, eu si sotul meu Jimmy cu care sunt casatorita de 11 ani, avem propria noastra afacere care produce si acum. Altfel, de ce am mai tine-o?! Nu am facut nici afaceri cu statul, nu am pus nici borduri, nici asfalt si nici in Gura Presei cu Colti nu am ajuns. M-a degustat doar cea cu gingii.

Oare asta e ceea ce deranjeaza?! Sau sa fie faptul ca despre mine nu au cum sa se auda povesti de budoar si nici nu sunt fotografiata de paparazzi in situatii delicate.

Oricum, daca cineva doreste amanunte despre veniturile mele, imi poate scrie aici, pe blog, si ii voi raspunde.

Poveste adevarata cu un “jurnalist independent”

Cand l-am intrebat, ieri, pe ziaristul de la “Cotidianul” cum isi va sfarsi ziua, acesta mi-a raspuns ca se va prapadi de ras cand va cauta un titlu pentru articolul pe care il va scrie despre mine. Pe moment, nu am inteles despre ce este vorba dar, astazi, am priceput ca domnul scriitor de articole se prapadeste de ras cand se pregateste sa “faca praf” pe cineva, scotand din context raspunsurile care ii servesc scopului. Dealtfel, reprezentat al celei de-a patra puteri in stat fiind, este “normal” sa-si exercite puterea incercand sa distruga, nu sa construiasca, sa ridiculizeze, nu sa inteleaga.

Ieri am fost invitata de ziarul Cotidianul pentru a raspunde intrebarilor puse de jurnalistii acestui ziar in cadrul rubricii Test Drive Electoral. Cu toate ca mi-am amanat programul pe care il desfasor in teritoriu, am considerat ca este normal sa dau curs acestei invitatii, ca oricare candidat cuminte care nu vrea sa intre in gura presei. Trebuie sa va spun ca m-a surprins de la inceput tonul intrebarilor si ritualul ”inchizitorial” al interviului. Mi-am spus ca poate asa stiu unii sa-si faca meseria, mai ales ca sunt pregatita pentru ce este mai rau, inca de cand am acceptat aceasta candidatura. Totusi, dimineata, cand am citit articolul respectiv m-am prapadit si eu de ras afland ca “nu stiu nimic”. Asta nu ar fi fost un motiv suficient care sa-mi insesnineze ziua – mai ales ca am avut o zi minunata, alaturi de pensionarii Colegiului 20 – daca nu ar fi reiesit din articol ca sunt, nici mai mult, nici mai putin, o beizadea de centru (eu sunt de stanga), nepoata de nomenclaturist care a distrus tarisoara noastra, plina de ifose si cu nasul pe sus, o “papusa” crescuta in puf. Cum spuneam, toate acestea nu m-au surprins, pentru ca le aud si le citesc de o gramada de vreme, despre mine. Am aflat si ca am divortat, cu toate ca eu si Jimmy, sotul meu, avem o casnicie exemplara. M-a mirat ca in secolul al XXI-lea, un jurnalist independent se ocupa de “originea sanatoasa” a candidatilor la alegeri si m-a suparat foarte tare faptul ca domnul in cauza are prejudecati. Spun asta pentru ca a incercat incontinuu sa ma convinga pe toate caile si tonurile ca habar nu am ce este in Colegiul 20 si ca nu mi-a calcat picioarul pe acolo vreodata. Recunosc ca eu venisem cu niste pantofi curati la interviu, lucru care mi-a fost fatal. Ar fi trebuit sa incalt cizmele de cauciuc, sa ma imbrac in salopeta si pufoaica in care am fost imbracata cand am umblat pe drumurile desfundate ale Ferentariului. Poate asa ar fi trebuit sa fiu echipata pentru a onora asistenta Cotidianului din Casa Presei Libere. Presa libera sa scrie orice, sa insinueze orice, sa jigneasca, sa sugereze ce e mai rau? Recunosc ca asta m-a enervat. Chiar daca “nu stiu nimic”, vad bine, am orientare in spatiu, atentie distibutiva si sunt constienta de directia si sensul de mers. O pot dovedi cu ajutorul carnetului de sofer. Nu-i reprosez acestui domn nici plictisul si nici lehamitea. Ii reprosez, cum spuneam, prejudecatile de care se agata, faptul ca inainte, chiar, sa intru pe usa eram, deja, catalogata si pusa in raftul cu trofee de vanatoare. Eu am convingerea ca dumnealui, jurnalist fiind, nu a strabatut Colegiul 20 cum am facut-o eu, nu stie problemele locuitorilor lui, nu este interesat de cine sunt eu, cu adevrat, si ce pot face pentru acesti oameni. Cu siguranta, era mai important, in context, ca eu am mancat ciocolata chinezeasca “in odioasa dictatura” si nu ma spalam cu sapun “Cheia”.

Domnul in cauza isi incepe articolul lansand un verdict ghilotinant: Oana Niculescu Mizil “are mari şanse să câştige titlul de cel mai prost pregătit candidat la alegerile din 30 noiembrie.” Trebuia sa inteleg, inca de cand l-am vazut, ca tanarul are o pregatire polivalenta. Este si analist, profesor de stiinte politice, psiholog, clarvazator si, nu in cele din urma, profesor care iti da cu rigla peste manuta cand nu raspunzi corect. Dar sa vedem cum a ajuns la aceasta “apoteotica” concluzie.
Am fost intrebata ce poate sa faca un parlamentar. O intrebare care nu m-a blocat asa cum insinueaza distinsul ziarist. Fiind candidat, si nu parlamentar, i-am raspuns ca, mai intai, trebuie reperate problemele oamenilor. Este imperios necesar ca un candidat sa fie in mijlocul alegatorilor sai. Daca vreti, votul uninominal confera exercitiului electoral intai o dimensiune sociala si apoi una politica. Este marele castig al acestui nou sistem de vot.

Fiind de stanga, mereu impreuna cu oamenii, am considerat ca identificarea problemelor semenilor nostri din Colegiul 20 este prioritara. Pana cand, eu si echipa mea, vom realiza un amplu program punctual pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta cetatenii, era normal sa grabim lucrurile si sa ajutam cetatenii si din actuala postura de candidat si nu de parlamentar. Eu candidez in Colegiul 20 nu pentru a ma imbogati, ci pentru a face ceva pentru semenii mei. Nu voi ajunge parlamentar cumparand voturi sau venind cu promisiuni fara acoperire. Ca parlamentar, il voi sprijini pe primarul Marean Vanghelie in toate demersurile care vor avea ca finalitate bunastarea comunitatii.

O alta intrebare a fost daca stiu cati parlamentari sunt in Parlamentul Romaniei. Credeti-ma ca, tinand cont de rata de absenteism din forul legislativ al tarii, nici nu ma intereseaza cati parlamentari sunt. Nu imi doresc sa fiu un parlamentar “de meserie” care va adormi in fotoliul Camerei Deputatilor, cu degetul in nas, facandu-si siesta dupa ce a dat o fuga pe la bufet. Nu voi avea nevoie ca ceilalti sa decida si sa voteze in locul meu. Am intrat in politica pentru ca vreau, stiu si pot sa ajut oamenii. Oare “fetele din Primaverii” nu au voie sa ajute oamenii? Trebuia sa ma nasc la periferie, intr-un bordei cu veceul in curte ca sa fiu de stanga? Exista parlamentari care habar nu au de problemele celor care i-au votat. Care nu trec cu anii prin circumscriptiile unde au candidat. Care nu au avut nici macar o interpelare sau un discurs in Parlament. Ei sunt parlamentarii “la numar”. La ce mi-ar folosi sa srtiu numarul lor exact?!

In final, as dori sa-i raspund domnului Duca in “problema” Paul Niculescu-Mizil, bunicul meu. Daca s-ar fi documentat, asa cum banuiesc ca trebuie sa faca jurnalistii seriosi, ar fi aflat ca bunicul meu a fost un socialist si un idealist.
El a fost printre putinii care au condamnat public macelul de la Timisoara. Nu a facut averi, nu s-a folosit de demnitatile publice in interes personal. Nu apare in Top 300 sau Top 500. A slujit interesele Romaniei si ale cetateanului cum s-a priceput mai bine. El mi-a insuflat orientarea de stanga, grija si respectul pentru semeni. Nu a fost un cinic tortionar, un pragmatic sau sau un om “vandut” cum sunt atatia astazi, chiar fara sa fie copii de nomenclaturisti.

Daca pe domnul jurnalist l-ar fi interesat care este procentul la abandonul scolar, al persoanelor fara acte de identitate sau numarul de blocuri fara incalzire din Colegiul 20 as fi putut sa-i raspund cu cifre exacte.
Cat priveste activitatea mea ca viitor Parlamentar, asa cum am mai spus, voi fi autodidacta. Imi voi forma o echipa profesionista de consilieri care sa ma ajute sa-mi duc la bun sfarsit mandatul si sa-mi respect promisiunile facute alegatorilor. Ronald Regan era un actor care a castigat prezidentialele din SUA. Intrebat fiind daca are cunostiinte despre macro-economie, el a raspuns cu franchete ca nu se pricepe dar ca va avea cei mai buni consilieri in domeniu. Asa a fost si, dupa cum se stie, Ronald Regan este considerat unul din cei mai buni presedinti ai Americii. Chiar daca pare putin fortata comparatia, vreau sa-mi asigur electoratul ca nu il voi dezamagi. Iar Oana Niculescu-Mizil a reusit in viata tot ce a promis si tot ce si-a propus!!!

Astept parerea dumneavoastra : Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Radu Mazare, Gabriela Cretu, Corina Cretu, Anca Alexandrescu, I.T.Morar, Cristian Sutu.