Prima si ultima scrisoare a Oanei Niculescu-Mizil catre Andrei Plesu

Prima si ultima scrisoare a Oanei Niculescu-Mizil catre Andrei Plesu

Stimate Andrei Plesu,

Ma numesc Oana Niculescu-Mizil si sunt politician roman de stanga. Nu am intrat niciodata in Partidul Comunist Roman, asa ca nu am cum sa ma adresez domniei voastre cu “tovarase”. M-am nascut si am ramas crestin-ortodoxa, nu am niciun gand sa intru in vreo secta anume, din care sa nu mai stiu cum sa ies, si nici  “modista” nu am fost vreodata, chiar daca nu e nicio rusine sa faci palarii sau sa fii muncitor in vreo fabrica, cum nu este nicio rusine sa fii consilier prezidential pentru Relatii internationale sub directa indrumare a doamnei Elena Udrea. Sau este?! Dumneavoastra trebuie sa stiti mai bine despre filosofia consilierii din cabinetul prezidential si despre ofertele de destin pe langa care nu avem voie sa trecem precum un marfar pe care abia il mai tin franele sa opreasca la siloz, nu-i asa?!

Recunosc ca nu am avut sansa sa filosofez prea mult in viata asta, fiind inca tanara, si nici sansa sau nesansa sa stiu prea multe despre comunism nu am avut, avand in vedere ca eram mica pe vremea in care dumneavoastra scriati scrisori in care „demascati activitati diversioniste”, catre tovarasul dumneavoastra (nu si al meu), Nicolae Ceausescu, asa ca la capitolul compromisuri chinuitoare stau destul de prost. Pentru mine, domnul respectiv era exact asa cum spuneti, un “bătrânel cu buzunarele pline de bomboane”, iar daca era sau nu sarac nu sunt in masura sa ma pronunt, dar pot confirma ca bunicul meu nu a trecut apele Stixului in barca personala si nici alte bunuri nu a lasat urmasilor, in afara propriei sale moralitati, a patriotismului de necontestat si a unei uriase arhive pe care va invit si pe domnia voastra, ca si pe domnul Volodea Tismaneanu, sa o studiati.

 Sperand sa va recunoasteti abnegatia din acest ultim paragraf si “ranita sufleteste de  spulberarea intr-o clipa” a bucuriei de a fi fost un copil binecrescut, nepoata de nomenclaturist fiind, “si de anularea tuturor calitatilor mele”, tot din acleasi motiv, apelez, domnule Plesu, “la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti reconsiderarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.”

Va multumesc,

Deputat Oana Niculescu-Mizil,

si “cuconiţa vag răzgâiată” (daca asta va ajuta la meditatia transcedentala asupra consistentei omenesti…)

Reclame

Despre Apararea Drepturilor si Libertatilor Presei

Ieri am participat la dezbaterea publica „Apararea Drepturilor si Libertatilor Presei” care s-a tinut la Palatul Parlamentului, alaturi de alti colegi parlamentari si, cum era si firesc, alaturi de reprezentanti importanti ai massmedia romanesti, membri ai Grupului pentru Apararea Drepturilor și Libertatii Presei și ai Centrului pentru Jurnalism Independent.

Tema centrala a dezbaterii a fost oportunitatea incercarii CSAT-ului de a oficializa,  pentru prima data în istoria post-decembrista a Romaniei, documentul care sa trateze campaniile de presa și institutiile mass-media ca „vulnerabilitati” pentru securitatea naționala si asta pentru ca Strategia Naționala de Aparare, aprobata de chiar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) in 22 iunie 2010, consemneaza la capitolul „Vulnerabilitati”: „fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopul de a denigra institutiile statului”. In perioada următoare, Parlamentul Romaniei urmeaza sa se pronunte prin vot final asupra propunerii de Strategie.

Opinia mea a fost cea firesca, democratica si anume ca libertatea de exprimare este primul semn al democratiei. Marele castig al Revolutiei a fost si ramane dreptul la libera exprimare, Presa Libera. Comunicarea este vitala omenirii, iar presa este o forma de comunicare in masa. Mai mult, presa unor vremuri reflecta chiar vremurile si reactia maselor la miscarile politice, sociale, economice ale acelor vremuri.  Pe de-o parte, nu trebuie sa ne miram ca in aceste vremuri pe care le traim presa este dura, uneori sarcastica. Adevarul Romaniei Reale cere asta, cere o presa care sa echilibreze raportul de forte intre puterea de conducere si cetatean. Pe de alta parte, nu trebuie sa ne mire nici ca presedintele Romaniei afirma ca „presa poate atenta la siguranta nationala” atat cat politistii au fost acuzati in acelasi fel in urma protestului  lor. Presa este o putere in stat iar cei care nu aleg calea corecta nu agreaza marea putere a presei. Sa nu uitam ca cenzurarea presei de catre aparatul puterii este primul si cel mai sigur semn al dictaturii.

Eu, personal, ca simplu cetatean dar si ca politician si deputat in Parlamentul romaniei sunt impotriva cenzurii de orice fel in presa, in afara cenzurii adevarului si aici amintesc un adevar pentru jurnalisti – „Cuvintele pot naste si pot ucide” – ei, jurnalistii, la randul lor, isi asuma imaginea si chiar viata celor despre care scriu, asa cum oamenii politici, precum toate persoanele publice, trebuie sa-si asume propriile reactiil in public si protocolul, pentru ca presa este ochiul crud al intregii societati.

Asta nu inseamna ca nu mi-as dori ca jurnalistii din toate massmedia sa respecte adevarul si sa-l arate netrunchiat, iar mesajul lor catre societatea civila sa fie onest. DAR TOATE ACESTEA SE REGLEAZA IN TIMP: O PUBLICATIE CARE NU RESPECTA ADEVARUL NU VA FI RESPECTATA DE CITITOR SI NU VA AVEA CREDIBILITATE

Si daca tot s-a folosit termenul de “autoreglemantare” prin interventia legii, mi s-a parut firesc sa intervin si sa argumentez ca jurnalistii romani stiu ce trebuie sa faca, iar daca nu stiu sau nu respecta deontologia profesiei lor for fi decredibilizati in ochii opiniei publice, oricum. Incercarea de a controla si de a pune pumnul in gura presei este egal cenzura . Domnului Mircea Toma care a facut referire la filmuletul “pumnul prezidential” din campania electorala si care a propus  o „pedeapsa” aplicata trustului de presa care a difuzat acel filmulet, in cazul in care Strategia va fi adoptata de Parlament in forma actuala, i-am pus intrebarile: “Din ce categorie face parte filmul, vulnerabil sau amenintator, si la adresa cui?” si care ar putea fi pedeapsa pe acre ar propune-o pentru trustul respectiv?
Nu a raspuns nimic multumitor si, sincer vorbind, nici nu prea avea ce.

La ora actuala presa s-a mutat in online. Eu, de exemplu, pe blogul meu si pe retelele sociale  nu cenzurez niciodata comentariile, decat in situatii cu totul speciale. De-asta am atat de multi prieteni. Am avut, am si intentionez sa am si de acum inainte o relatie excelenta cu presa.

Hai sa can-can, prieteni „jurnalisti”!

Se pare ca iarna asta ploioasa si crizata a scos de pe paginile tabloidelor cenusaresele cu implanturi in cautare de printi care sa le cumpere conduri si genti si sa le transforme dovleacul in caleasca 4×4. Din nefericire, criza economica se simte si in bransa povestilor telenovelistice, iar frumoasele Romaniei vor trebui sa se reorienteze profesional, pentru ca printii incep sa-si vanda averile si afacerea devine nerentabila.

In ultima vreme, probabil dintr-o lipsa de subiecte de gen, ma tot vad tarata prin tot felul de pagini in care, cu ceva vreme in urma, se lafaiau dive in bikini pe plaje insorite.
Din nefericire, presa de scandal romaneasca nu reuseste sa se puna de acord asupra mea si ma descrie ba ca o sarantoaca mincinoasa, ba ca o bogatana nesimtita care a supt sangele poporului. Fireste ca nici nu conteaza pentru autorii articolelor care este adevarul si nici argumente nu au dar de ce sa nu terfelim numele cuiva in noroi?! Spectacolul este bine primit de publicul doritor sa se uite pe gaura cheii.

Sa ne lamurim, la gramada, ca sa nu pierdem timpul! In primul rand, nu am afirmat niciodata ca sunt saraca. Ce-mi va rezerva viata nu stiu dar nu am fost si nu sunt saraca. Nu sunt nici in topuri ca alte doamne politiciene dar nu ma pot plange. In privinta modului in care m-am “imbogatit” fac specificatia ca nu am fost o cenusareasa maritata cu un print si nu am castigat nici la 6 din 49. Am avut sansa sa fiu fiica tatalui meu care, inainte de a muri a condus o afacere prospera in domeniul energetic. Cu alte cuvinte, am fost mostenitoarea parintelui meu care a muncit pentru familia lui. Mai bine zis, pentru mine si pentru fratele meu Razvan, dus dintre noi si el. Cine doreste amanunte se poate documenta. Mai mult decat atat, eu si sotul meu Jimmy cu care sunt casatorita de 11 ani, avem propria noastra afacere care produce si acum. Altfel, de ce am mai tine-o?! Nu am facut nici afaceri cu statul, nu am pus nici borduri, nici asfalt si nici in Gura Presei cu Colti nu am ajuns. M-a degustat doar cea cu gingii.

Oare asta e ceea ce deranjeaza?! Sau sa fie faptul ca despre mine nu au cum sa se auda povesti de budoar si nici nu sunt fotografiata de paparazzi in situatii delicate.

Oricum, daca cineva doreste amanunte despre veniturile mele, imi poate scrie aici, pe blog, si ii voi raspunde.

Raspuns lui Ioan T. Morar

Domnule Ioan.T. Morar, si eu va raspund cu intarziere, din aceeasi lipsa de timp. Sunt in plina campanie electorala si vreau sa inving. Mi-ati pus niste intrebari pertinente, mi-ati ridicat si mingea la fileu in cateva randuri, ati fost si ironic “bine dozat”. Toate astea ma ajuta sa imi exprim nestingherita opinia si sa arat cititorilor mei si ai lui Morar o Oana Niculescu-Mizil pe care, probabil, nu au cunoscut-o niciodata. Recunosc, ma simt flatata ca nu ati ignorat un candidat “atipic” pentru jurnalisti, unul care nu-si face temele si nu invata pentru teza, mai ales ca de atatea “teze” sunt satula. Dealtfel, la teorie multi sunt premianti, practica ii omoara. Va consider un jurnalist de prima clasa. Nu spun asta pentru a va flata. Sunt extrem de sincera de felul meu, asa cum m-a invatat bunicul, Paul Niculescu-Mizil. Nu ma voi dezice de acest om care mi-a marcat caracterul si existenta si voi defila cu el si la bine si la rau pentru ca eu l-am cunoscut mai bine decat il cunosc jurnalistii, micii sau marii intriganti, cei care nu m-au scos din “pui de comunist” ani de zile.
Recunosc ca urmaream cu mare placere si amuzament prestatiile dumneavoastra copioase din cadrul grupului “Divertis”. Un umor sarcastic si inteligent, marca Toni Grecu. Regret retragerea lui din grup, la fel cum imi pare rau ca Gyuri Pascu a parasit formula care a facut celebru “Divertisul”.
Am spus ca ma simt flatata ca un ziarist si blogger de talia lui I.T. Morar a ridicat manusa pe care am aruncat-o aici, pe blog, jurnalismului romanesc tip “cocos de munte adus la curte” de talie marunta, neinteresat de adevarul in sine, ci de forma si culoarea lui, mai ales ca imi amintesc o emisiune televizata in care I.T.Morar era acuzat de Cristian Tudor Popescu de nu stiu ce no-combat-uri jurnalistice si asta pentru ca Academia Catavencu, varful de lance al pamfletului din presa romaneasca, fusese preluata de un “personaj dubios”, in opinia lui CTP. Atunci, I.T. Morar a devenit fiara, fara sa muste letal. A demontat punct cu punct “acuzatiile” presedintelui Clubului Roman de Presa, in conditiile in care Cristian Tudor Popescu era unul dintre cei mai titrati ziaristi din Romania. CTP a inchis telefonul, complet jenat de logica replicilor dumneavoastra. In acest context, orice opinie argumentata din partea dumneavoastra ma onoreaza si merita o replica.
Domnule I.T. Morar, sa revin la “oile” mele, fara sa-mi doresc sa moara cea a contracandidatului si nici sa ma victimizez, pentru ca nu sunt mielul de sacrificiu al nimanui. Ziarul “Cotidianul” nu a exagerat in priviinta “calitatii” raspunsurilor mele. Doar le-a scos din context apasand pedala de frana si acceleratie in acelasi timp. Oricare ziarist cu un condei bun si sinapse functionabile poate “sa faca praf” pe cineva, indiferent cata scoala are acel om, cate doctorate sau realizari. Chiar daca ar avea de-a face cu “cel mai prost candidat”, un ziarist adevarat nu lanseaza verdictul ghilotinant decat daca are o minima certitudine ca a conchis onest. Fara sa fiu jurnalist si fara sa ma documentez, ii pot demonstra domnului care a scris articolul ca sunt candidati “mai prosti” ca mine.
Inainte sa va intreb de ce vi se pare curios ca un om “realizat” sa doreasca sa faca ceva bun pentru semeni, ca parlamentar, as vrea sa revin asupra “vreascurilor” atat de mediatizate si asupra “minciunii” mele cum ca as fi cules vreodata vreascuri ca sa ma incalzesc. Domnule Morar, nu tot ce pare exista, cum nu tot ce exista se vede. Recunosc ca nu am fost inspirata spunand adevarul celor care nu l-ar putea crede vreodata. Frustrarea post-revolutionara in ceea ce priveste “puii de noemenclaturisti” persista si va persista intr-o tara saraca, numai ca eu sunt candidat la alegerile uninominale, iar tendinta presei de a-i baga pe toti in aceeasi oala nu este corecta. Eu nu reprezint, la alegeri, clasa “puilor de nomencalturisti”, ma reprezint pe mine-insami si pe cei care vor vota pentru mine, ca deputat. Din acest motiv m-am auto-inculs in categoria candidatilor “atipici” pentru presa. Nu tin mortis sa invat tomuri cu strategii manipulatorii ca sa “dau bine” pe sticla sau in ziare. Prefer sa-mi fac treaba in colegiul 20. Oamenii de acolo sunt mai putin interesati de originea mea sau de notele de la test-drive. Ei vor sa fie ajutati, iar eu voi face asta.
Domnule Morar, doamnelor si domnilor jurnalisti, un om care ia lovituri sub centura inca din copilarie, fireste ca are stomacul tare. Va rog sa dati, eu promit sa incasez dar nu ma obligati sa si inghit tot ce afirmati despre mine! Aveti rabdare pana vidanjez tot Ferentariul. Mai bine ati merge cu mine acolo, cu laptop-ul. Cu siguranta ati avea ce rumega pentru a scrie un nou articol de succes despre Oana Niculescu-Mizil.

Poveste adevarata cu un “jurnalist independent”

Cand l-am intrebat, ieri, pe ziaristul de la “Cotidianul” cum isi va sfarsi ziua, acesta mi-a raspuns ca se va prapadi de ras cand va cauta un titlu pentru articolul pe care il va scrie despre mine. Pe moment, nu am inteles despre ce este vorba dar, astazi, am priceput ca domnul scriitor de articole se prapadeste de ras cand se pregateste sa “faca praf” pe cineva, scotand din context raspunsurile care ii servesc scopului. Dealtfel, reprezentat al celei de-a patra puteri in stat fiind, este “normal” sa-si exercite puterea incercand sa distruga, nu sa construiasca, sa ridiculizeze, nu sa inteleaga.

Ieri am fost invitata de ziarul Cotidianul pentru a raspunde intrebarilor puse de jurnalistii acestui ziar in cadrul rubricii Test Drive Electoral. Cu toate ca mi-am amanat programul pe care il desfasor in teritoriu, am considerat ca este normal sa dau curs acestei invitatii, ca oricare candidat cuminte care nu vrea sa intre in gura presei. Trebuie sa va spun ca m-a surprins de la inceput tonul intrebarilor si ritualul ”inchizitorial” al interviului. Mi-am spus ca poate asa stiu unii sa-si faca meseria, mai ales ca sunt pregatita pentru ce este mai rau, inca de cand am acceptat aceasta candidatura. Totusi, dimineata, cand am citit articolul respectiv m-am prapadit si eu de ras afland ca “nu stiu nimic”. Asta nu ar fi fost un motiv suficient care sa-mi insesnineze ziua – mai ales ca am avut o zi minunata, alaturi de pensionarii Colegiului 20 – daca nu ar fi reiesit din articol ca sunt, nici mai mult, nici mai putin, o beizadea de centru (eu sunt de stanga), nepoata de nomenclaturist care a distrus tarisoara noastra, plina de ifose si cu nasul pe sus, o “papusa” crescuta in puf. Cum spuneam, toate acestea nu m-au surprins, pentru ca le aud si le citesc de o gramada de vreme, despre mine. Am aflat si ca am divortat, cu toate ca eu si Jimmy, sotul meu, avem o casnicie exemplara. M-a mirat ca in secolul al XXI-lea, un jurnalist independent se ocupa de “originea sanatoasa” a candidatilor la alegeri si m-a suparat foarte tare faptul ca domnul in cauza are prejudecati. Spun asta pentru ca a incercat incontinuu sa ma convinga pe toate caile si tonurile ca habar nu am ce este in Colegiul 20 si ca nu mi-a calcat picioarul pe acolo vreodata. Recunosc ca eu venisem cu niste pantofi curati la interviu, lucru care mi-a fost fatal. Ar fi trebuit sa incalt cizmele de cauciuc, sa ma imbrac in salopeta si pufoaica in care am fost imbracata cand am umblat pe drumurile desfundate ale Ferentariului. Poate asa ar fi trebuit sa fiu echipata pentru a onora asistenta Cotidianului din Casa Presei Libere. Presa libera sa scrie orice, sa insinueze orice, sa jigneasca, sa sugereze ce e mai rau? Recunosc ca asta m-a enervat. Chiar daca “nu stiu nimic”, vad bine, am orientare in spatiu, atentie distibutiva si sunt constienta de directia si sensul de mers. O pot dovedi cu ajutorul carnetului de sofer. Nu-i reprosez acestui domn nici plictisul si nici lehamitea. Ii reprosez, cum spuneam, prejudecatile de care se agata, faptul ca inainte, chiar, sa intru pe usa eram, deja, catalogata si pusa in raftul cu trofee de vanatoare. Eu am convingerea ca dumnealui, jurnalist fiind, nu a strabatut Colegiul 20 cum am facut-o eu, nu stie problemele locuitorilor lui, nu este interesat de cine sunt eu, cu adevrat, si ce pot face pentru acesti oameni. Cu siguranta, era mai important, in context, ca eu am mancat ciocolata chinezeasca “in odioasa dictatura” si nu ma spalam cu sapun “Cheia”.

Domnul in cauza isi incepe articolul lansand un verdict ghilotinant: Oana Niculescu Mizil “are mari şanse să câştige titlul de cel mai prost pregătit candidat la alegerile din 30 noiembrie.” Trebuia sa inteleg, inca de cand l-am vazut, ca tanarul are o pregatire polivalenta. Este si analist, profesor de stiinte politice, psiholog, clarvazator si, nu in cele din urma, profesor care iti da cu rigla peste manuta cand nu raspunzi corect. Dar sa vedem cum a ajuns la aceasta “apoteotica” concluzie.
Am fost intrebata ce poate sa faca un parlamentar. O intrebare care nu m-a blocat asa cum insinueaza distinsul ziarist. Fiind candidat, si nu parlamentar, i-am raspuns ca, mai intai, trebuie reperate problemele oamenilor. Este imperios necesar ca un candidat sa fie in mijlocul alegatorilor sai. Daca vreti, votul uninominal confera exercitiului electoral intai o dimensiune sociala si apoi una politica. Este marele castig al acestui nou sistem de vot.

Fiind de stanga, mereu impreuna cu oamenii, am considerat ca identificarea problemelor semenilor nostri din Colegiul 20 este prioritara. Pana cand, eu si echipa mea, vom realiza un amplu program punctual pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta cetatenii, era normal sa grabim lucrurile si sa ajutam cetatenii si din actuala postura de candidat si nu de parlamentar. Eu candidez in Colegiul 20 nu pentru a ma imbogati, ci pentru a face ceva pentru semenii mei. Nu voi ajunge parlamentar cumparand voturi sau venind cu promisiuni fara acoperire. Ca parlamentar, il voi sprijini pe primarul Marean Vanghelie in toate demersurile care vor avea ca finalitate bunastarea comunitatii.

O alta intrebare a fost daca stiu cati parlamentari sunt in Parlamentul Romaniei. Credeti-ma ca, tinand cont de rata de absenteism din forul legislativ al tarii, nici nu ma intereseaza cati parlamentari sunt. Nu imi doresc sa fiu un parlamentar “de meserie” care va adormi in fotoliul Camerei Deputatilor, cu degetul in nas, facandu-si siesta dupa ce a dat o fuga pe la bufet. Nu voi avea nevoie ca ceilalti sa decida si sa voteze in locul meu. Am intrat in politica pentru ca vreau, stiu si pot sa ajut oamenii. Oare “fetele din Primaverii” nu au voie sa ajute oamenii? Trebuia sa ma nasc la periferie, intr-un bordei cu veceul in curte ca sa fiu de stanga? Exista parlamentari care habar nu au de problemele celor care i-au votat. Care nu trec cu anii prin circumscriptiile unde au candidat. Care nu au avut nici macar o interpelare sau un discurs in Parlament. Ei sunt parlamentarii “la numar”. La ce mi-ar folosi sa srtiu numarul lor exact?!

In final, as dori sa-i raspund domnului Duca in “problema” Paul Niculescu-Mizil, bunicul meu. Daca s-ar fi documentat, asa cum banuiesc ca trebuie sa faca jurnalistii seriosi, ar fi aflat ca bunicul meu a fost un socialist si un idealist.
El a fost printre putinii care au condamnat public macelul de la Timisoara. Nu a facut averi, nu s-a folosit de demnitatile publice in interes personal. Nu apare in Top 300 sau Top 500. A slujit interesele Romaniei si ale cetateanului cum s-a priceput mai bine. El mi-a insuflat orientarea de stanga, grija si respectul pentru semeni. Nu a fost un cinic tortionar, un pragmatic sau sau un om “vandut” cum sunt atatia astazi, chiar fara sa fie copii de nomenclaturisti.

Daca pe domnul jurnalist l-ar fi interesat care este procentul la abandonul scolar, al persoanelor fara acte de identitate sau numarul de blocuri fara incalzire din Colegiul 20 as fi putut sa-i raspund cu cifre exacte.
Cat priveste activitatea mea ca viitor Parlamentar, asa cum am mai spus, voi fi autodidacta. Imi voi forma o echipa profesionista de consilieri care sa ma ajute sa-mi duc la bun sfarsit mandatul si sa-mi respect promisiunile facute alegatorilor. Ronald Regan era un actor care a castigat prezidentialele din SUA. Intrebat fiind daca are cunostiinte despre macro-economie, el a raspuns cu franchete ca nu se pricepe dar ca va avea cei mai buni consilieri in domeniu. Asa a fost si, dupa cum se stie, Ronald Regan este considerat unul din cei mai buni presedinti ai Americii. Chiar daca pare putin fortata comparatia, vreau sa-mi asigur electoratul ca nu il voi dezamagi. Iar Oana Niculescu-Mizil a reusit in viata tot ce a promis si tot ce si-a propus!!!

Astept parerea dumneavoastra : Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Radu Mazare, Gabriela Cretu, Corina Cretu, Anca Alexandrescu, I.T.Morar, Cristian Sutu.