Un Concert Extraordinar al unei Orchestre Extraordinare pentru un Om Extraordinar

Miercurea trecuta am avut sansa unei seri extraordinare, la Concertului Extraordinar al Orchestrei Naţionale de Tineret de la Ateneul Roman. Am fost invitata, impreuna cu colegi de-ai mei social-democrati, de Domnul Presedinte Ion Iliescu la acest eveniment unic, deopotriva pentru noi cat si pentru dumnealui, avand in vedere ca in acea zi, Domnul Presedinte implinea varsta de 80 de ani. Opt decenii din viata unui om, viata pusa in slujba poporului roman, in cel mai pur sens al cuvantului.

M-a onorat invitatia, asa cum m-a onorat si valorosul concert al Orchestrei Naţionale de Tineret. Tinerii Romaniei sunt talentati si plini de har. Aceasta este concluzia serii. Ei sunt viitorul tarii noastre, un viitor care, acum, imi pare din ce in ce mai sigur si mai luminos. Stacheta va fi predata in siguranta, iar parintii si bunicii nu au de ce sa se teama pentru cursul pe care istoria noastra il va urma. Copiii lor fac dovada faptului ca in Romania valoarea nu a disparut, ea exista si se manifesta.

Iata mai jos, programul acestui CONCERT EXTRAORDINAR din seara de 3 martie 2010:
Orchestra Naţională de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal

Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la opera „Nunta lui Figaro’
Gioachino Rossini – Uvertura la opera „Wilhelm Teii”
Piotr Ilici Ceaikovski – Valsul florilor din Suita de balet „Spărgătorul de nuci”
Paul Constantincscu – Concertul pentru pian şi orchestră (partea a Ii-a şi a IlI-a) -Solist Valentin Gheorghiu
Edvard Grieg – Dansul Anitrei
– Cântecul lui Solveig – Solistă Valentina Naforniţă
– Dansul piticilor
Johannes Brahms – Dans ungar nr. 1
Johann Strauss – Perpetuum mobile
Giacomo Puccini – Aria Nessun Dorina din opera „Turandot” -Solist Teodor Ilincăi
Leonard Bernstein – Uvertura Candide

Va multumesc Domnule Ion Iliescu, va multumesc, tineri talentati ai Romaniei!

Oana Niculescu Mizil,Ion Iliescu

impreuna cu Domnul Ion Iliescu si sotul meu, Jimmy Tohme

Oana Niculescu Mizil,Ion Iliescu

cu Domnul Ion Iliescu si sotul meu, Jimmy Tohme

Oana Niculescu Mizil,Ion Iliescu

cu colegii mei de partid, Robert Negoita si Nicu Banicioiu

15 răspunsuri to “Un Concert Extraordinar al unei Orchestre Extraordinare pentru un Om Extraordinar”

  1. loredana Says:

    Buna,
    Am putea relua discutiile despre proiect?.

  2. Mihaela Says:

    Draga Oana,

    excelenta ideea de a pune pozele pe facebook – daca un om de 80 de ani, fiind cine este, poate zimbi atit de deschis la aceasta virsta, inseamna ca inclusiv muzicienii care au participat la minunatul eveniment (dar si noi) mai avem multe de descoperit, urmindu-ne drumul.
    Am avut onoarea sa il cunosc pe dl. Iliescu, iar relatia mea privilegiata cu Domnia Sa a culminat cu faptul ca s-a lasat convins sa fie invitat principal – pentru prima data – intr-o emisiune de divertisment. (Week-end abc, de ziua Domniei Sale, in 2007).
    Parte din program era si interventia Uraniei, care, intr-un moment de aparenta umbra, i-a prezis o viata lunga si marcata numai de impliniri.
    Sper sa aflam de la sursa daca asa s-a simtit…
    Am inteles ca a promis sa se apuce de scris – abia astept! Poate dupa 20+ de ani, vom avea intelepciunea natiunilor mai civilizate de a ne intelege istoria si personalitatile.

  3. Dobra Marian Says:

    Sunt un parinte care are un copil foarte talentat. Locuim in Calarasi. Va doresc succes in alegeri si poate si la viitor teatru de renume, din Calarasi, vom asculta muzica in interpetarea copiilor nostri. Numai dvs., ca tanara politiciana, puteti intelege dorinta noastra, a parintilor, de a deschide calea talentului copiilor nostri.

  4. Catalina Marinescu Says:

    Loredana… poate in proiectul dvs. includeti si posibilitatea dezvoltarii activitatilor culturale si in judetul nostru. Avem copii talentati si ne-am bucura sa -i vedem si noi pe scenele bucurestene si nu numai.

  5. george safir Says:

    D-na Oana, sunteţi la fel de frumoasă şi plină de farmec. Ferice de sotul dvs. Si va doresc ani multi si activitate cu succes, in alegeri. Domnului Iliescu si dvs., toata stima pentru viata dedicata cetateanului.

  6. Cezara Says:

    Oana, esti plina de tinerete si ai un sarm deosebit. Am sentimentul ca toata munca in plan politic te revigoreaza, emani atata stralucire. Iti doresc o cariera politica de succes. Ganduri bune si pentru d-l Iliescu, acruia ii doresc sanatate si sa ramana alaturi de noi, avem nevoie de oameni ca dvs.

  7. Manescu Andrei Says:

    un eveniment fericit. pe cand si in judetul nostru asemenea aevenimente de mare eleganta ?

  8. Mara Călinescu Says:

    Foarte frumoase fotografii. Şi ce bine vă stă alături de soţul dvs. Sunteţi o pereche foarte potrivită. Gura rea a bârfitorilor nu mai ştie cum sa va incondeeze viata de familie. Nu luati in seama barfele lor. Sunteti doi frumosi si ma bucur ca aveti un sprijin in activitatea politica. Un an cu impliniri si pe plan familial si pe arena politica.

  9. Anonim Says:

    D-na Oana Mizil, toata admiraţia ! Sunt un pesedist din garda veche. Ma crucesc, vazând colegii de partid atacandu-va. Eu va sustin. Organizatia noastra are nevoie de tineri, ca dvs. Va doresc succes in alegeri si sanatate presedintelui nostru Ion Iliescu. Cu admiratie.

  10. Ioan Says:

    d-na stimata. privindu-va, mi-am amintit o poezie draga pe care simt nevoia sa v-o dedic.
    …………….
    În ţara asta toate-s nelumeşti
    iubirile par trepte către moarte –
    aveam eu o iubită-n Bucureşti
    ce mă dorea şi mă voia departe

    M-ademenea cu şoapte şi tăceri
    îngenuncheam şi se umplea de mine
    ne căţăram în vârf de palmier
    strigând la Dumnezeu că ne e bine

    Venea o vrăjitoare pe un nor
    mi-o descânta şi-o preschimba-ntr-o gaie
    din vârf de palmier pleca în zbor
    şi mă lăsa acolo în văpaie

    singurătăţii pradă – doar o zi
    că noaptea iar îmi trimitea ispita
    mă amăgea din nou cu şoapte şi
    îngenuncheam şi-mi inundam iubita

    cu suflet minte trup – dumnezeire
    ce nu se dă oricărui muritor –
    mă strecuram trufaş în a sa fire
    şi ne-nnălţam – dar iar pleca în zbor…

    Prinţesa mea de jad din Bucureşti
    am dus-o şi-n cetatea mea natală
    i-am arvunit vapoare si caleşti
    şi-am decretat în urbe zi de gală

    Am dus-o-n baltă şi tocmit-am peşti
    să-i descreţească fruntea princiară
    i-am scris poeme si i-am spus poveşti
    şi-aşa m-am amăgit o-ntreagă vară

    Că ne tot ridicam până la cer
    şi iar ne dădea roată vrăjitoarea
    ea dispărea eu rămâneam să sper
    că-mpreuna-vom Muntele cu Marea…

    Ehei, mi-am zis, voi duce-o-n Ararat
    pe urmele Corabiei lui Noe
    am s-o îmbrac în pietre de agat
    şi am s-o scald în seve de aloe

    Am să-i descânt de draci cu smirnă crudă
    şi-n plete am să-i pun cununi de spini
    voi duce-o-n Capadoccia s-audă
    cum Dumnezeu îi mustră pe creştini …

    Prinţesa mea de jad din Bucureşti
    pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o
    oricât m-alungi şi-oricât m-ademeneşti
    eu mă supun şi te sărut, iubito!
    …………………………..
    va sta atat de bine langa sotul dvs., nu puneti la suflet mizeriile presei, care va si cede despartita. succes in alegeri, va votez pentru psd Calarasi.

  11. Georgiana Marcu Says:

    vai, ce fotografii frumoase. va doresc sanatate si cu tineretea si ajutorul dvs., poate si copiii nostri din judet vor avea sansa sa se bucure de o activitate culturala mai bogata.

  12. Marin Ilie Says:

    Oana Mizil. În toată strălucirea ta, alături de un soţ fericit şi un preşedinte care a sacrificat pentru ţară. LA MULŢI ANI, D-LE ILIESCU. SUCCES ÎN ALEGERI OANA MIZIL.

  13. Madalina Cupcea Says:

    sunt o eleva care va admira foarte mult. studiez pianul, in particular. as dori, intr-o zi, dupa ce veti castiga alegerile, ceea ce va doresc foarte mult si din toata inima, sa vin sa va cant si eu la pian.

  14. oana niculescu mizil Says:

    Ma bucura ca ati citit atat de multi aceasta postare a unei seri speciale pline de speranta pentru viitor. Stafeta se face, simbolic, intr-o sala a culturii romanesti!

    Va multumesc din inima!

    Tuturor tinerilor le promit ca voi lupta pentru ca ei sa se poata exprima artistic in cele mai bune conditii.

    Loredana, astept sa revii cu coordonatele tale pe mail. Multumesc!

  15. iyutiyutikjyutgkjih Says:

    Draga oana o sa mergeti toti la puscarie unul dupa altul si asa iti placea tie haina vargata cand ai venit in parlament imbracata , acum o sa o porti


Lasă un comentariu