In memoriam Paul Niculescu-Mizil

Ieri l-am dus pe ultimul drum pamantesc pe bunicul meu Paul Niculescu-Mizil. A plecat dintre noi senin si multumit, ca un om care merge sa se odihneasca, dupa ce si-a terminat treaba bine si cu simt de raspundere. A lasat in urma o familie numeroasa si unita, “averea lui”, copiii si nepotii pe care i-a invatat adevaratele valori ale vietii. Nu este putin lucru sa iti iei ramas bun pentru totdeauna cu seninatate si multumire. Familia si sute de prieteni au fost prezenti la inmormantarea care a avut loc la Cimitirul Cernica, intr-o zi frumoasa de decembrie. O zi aspra si insorita, ca sufletul lui. M-am bucurat sa vad cat de iubit si cat de respectat a fost acest om si am acum ocazia sa multumesc tuturor celor prezenti la inmormantare. Oameni atat de diferiti unii de altii si care, multi dintre ei, i-au fost apropiati in timpul vietii, indiferent daca au fost oameni de stat, artisti si sportivi sau oameni obisnuiti, muncitori sau tarani.

Multumesc, in mod special, locuitorilor Colegiului 20 care au fost alaturi de mine si s-au oferit sa ma ajute “cu tot ce pot ei” pentru inmormantare. Un gest impresionant, avand in vedere faptul ca cei mai multi sunt oameni saraci. Iata ca nu conditia materiala si interesele pragmatice sunt cele care dicteaza conditiei umane. Nu voi uita niciodata gestul lor pur omenesc, altruist, si ma mandresc ca am fost capabila sa le castig increderea, la alegeri. Acum, urmeaza sa le demonstrez ca nu s-au inselat si au facut o alegere buna. Astfel de oameni, simpli si onesti, fac bine celorlalti, mai ales in momente grele, de exemplu cand iti moare un bunic pe care l-ai iubit foarte mult. Sunt si oameni care nu fac decat rau celorlalti si care nu au nimic sfant. Nimic nu te poate opri sa nu respecti nici macar protocolul unei inmormantari, chiar sub pretextul maximei sinceritati.

Am ramas uimita cand ieri, in ziua inmormantarii bunicului meu, am citit in ziarul Romania Libera un articol in care doua “somitati” ale Partidului National Liberal se considerau contrariate pentru ca trupul neisufletit al fostului ministru de finante al Romaniei a fost depus in sediul Ministerului de Finante. In opinia ilustrilor liberali, bunicul meu a fost un reprezentant al sistemului totalitar, iar faptul ca trupul lui a fost depus in holul ministerului reprezinta un gest de impietate la adresa istorie nationale. Trec peste indecenta flagranta a celor doi, peste crasa lipsa de umanitate, peste nesimtirea in a se pronunta asupra faptelor unui om care, din pacate, nu se mai poate apara si toate astea chiar in ziua inmormantarii lui.
Cei doi sunt Adrian Cioroianu si Smaranda Enache, vicepresedinti ai Partidului National Liberal.

M-au dezamagit, in primul rand, afirmatiile injurioase ale lui Cioroianu in legatura cu bunicul meu. Am raspuns in aceasta campanie electorala tuturor acuzelor aduse mie si bunicului. Am spus, de cate ori am avut ocazia, ca sunt mandra de faptele lui, de educatia primita de la acesta si de faptul ca ii port numele cu respect si demnitate. Bunicul meu a fost un comunist cu fata umana, tributar valorilor sociale. Si-a pus toata viata in slujba oamenilor. A fost singurul membru al CP ex-ului care s-a impotrivit represiunii sangeroase de la Timisoara.
Imi amintesc acum, usor amuzata, intalnirea avuta cu Adrian Cioroianu la evenimentul de la palatul regal. Timp de 45 de minute acesta mi-a vorbit cu admiratie si respect despre bunicul meu. O facea si atunci tot in calitate de istoric. Isi exprima consideratia fata de el si fata de ceilalti oameni de stat romani de calitatea profesionala si morala ca cea a bunicului meu. Iata, insa, ca domnul ex-ministru de externe are memoria scurta si se lanseaza in afirmatii care se contrazic.
Vreau sa-i spun domnului Cioroianu ca bunicul meu nu a facut niciodata de ras Romania, nu si-a batut joc de romani, nici in tara, nici in strainatate. Foarte multi fosti sau actuali diplomati ai marilor guverne s-au interesat de soarta lui atunci cand acesta a fost arestat pe nedrept. L-au respectat si ii onoreaza memoria.
A existat, in schimb, domnule Cioroianu, un ministru de externe al Romaniei care a ramas in istoria diplomatiei ca fiind cel mai slab sef al diplomatiei romanesti. In scurtul sau mandat (din fericire) acesta s-a aratat neputincios in scandalul ,,ambasadoarei sexy”, a gestionat ca un amator criza diasporei romanesti din Italia generata de cazul Mailat, s-a lasat dojenit de interlopul Costica Argint, oripiland opinia publica interna si internationala. Apoi, a dat dovada de infantilism salutandu-l pe regele Spaniei in cel mai pur stil hip-hop, spre stupefactia aparatului diplomatic. In fine, a trebuit sa moara un roman de inanitie intr-o inchisoare din Polonia pentru ca ilustrul istoric si ministru liberal sa demisioneze. Acest “remarcabil” om de stat isi permite sa judece faptele bunicului meu si sa lanseze verdicte?
Cealalta voce ofuscata apartine doamnei Smaranda Enache. Ii reimprospotez memoria distinsei “dizidente” rugand-o sa se citeasca in acest articol. Nu o cunosc pe doamna respectiva si nici nu doresc sa stiu mai multe despre dumneaei.

Le spun tuturor detractorilor mei si ai familiei mele, celor notorii sau celor anonimi care se ascund in spatele unui IP de proxy, aici, pe blog, ca bunicul meu nu va putea fi scos niciodata din istoria acestei natii. Chiar daca pentru multi romani a devenit neinteresant sau de prost-gust sa fii patrot, Paul Niculescu-Mizil a fost si ramane un luptator pentru binele romanilor si un mare patriot.