Kalman Mizsei la Calarasi, despre “Accelerarea accesarii fondurilor structurale si europene – solutii pentru economia Calarasiului”

Vineri, pe 29 aprilie, Partidul Social Democrat Calarasi a organizat, in cadrul salii de sedinte a Consiliului Judetean Calarasi, un seminar cu tema “Accelerarea accesarii fondurilor structurale si europene – solutii pentru economia Calarasiului”.

La eveniment au participat: domnul Kalman Mizsei – fostul asistent al Secretarului General al ONU şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Director pentru Europa şi CSI, fost inalt reprezentant al Uniunii Europene in Moldova si presedinte al Initiativei pentru Administratii Locale, personalitati de marca din domeniul accesarii fondurilor structurale, reprezentanti ai bancilor, marilor societati comerciale care isi desfasoara activitatea pe raza Municipiului si Judetului Calarasi, clienti ai institutiilor financiar bancare, reprezentanti ai autoritatii publice locale, etc.

Scopul acestui seminar l-a reprezintat constientizarea importantei atragerii acestor fonduri nerambursabile, avand in vedere ca, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, Romania beneficiaza de fonduri structurale cu valori ce ating aproape 28 de miliarde de euro pentru 2007-2013.

Tinand cont de gradul scazut de accesare a acestor fonduri la nivelul judetului si al municipiului Calarasi, precum si de faptul ca ele sunt acordate in virtutea criteriului de convergenta (pentru eliminarea decalajelor economico-sociale intre regiunile tarii, armonizarea cu standardele europene si imbunatatirea calitatii vietii si a naturii) Organizatia PSD Calarasi a considerat de bun augur desfasurarea unui astfel de seminar, care sa incite la elaborarea unor strategii de accesare a acestor fonduri nerambursabile, strategii ce nu se pot face decat in parteneriat, prin implicarea intregii clase politice, a institutiilor si autoritatilor publice locale abilitate.

Organizatia Judeteana PSD Calarasi considera ca atragerea de fonduri europene reprezinta pentru locuitorii acestui judet o oportunitate ce nu trebuie, sub nici o forma, neglijata, deoarece, in actualul context economic, este singura posibilitate certa prin care se pot face investitii substantiale, mai ales in infrastructura, investitii care au ca principal beneficiar cetateanul.

Oamenii de afaceri din Oltenita vor sa reabiliteze Spitalul Municipal…

…sau cel putin asa am inteles la intalnirea avuta in Sala Mare a Primariei Oltenita. Vom vedea curand si rezultatele.

M-a bucurat, in primul rand, faptul ca foarte multi au dat curs invitatiei si au participat in numat atat de mare la discutie. Cel mai important punct al intalnirii l-a reprezentat problema Spitalului Municipal Oltenita, care a fost, astfel, in atentia autoritatii publice locale, a parlamentarilor, politicienilor, institutiilor publice avizate si a oamenilor de afaceri olteniteni. 

“Managerul spitalului, dr. Liana Petculescu, a făcut un rezumat al situaţiei spitalului în prezent, după care invitaţii au vizionat un filmuleț făcut la spitalul oltenițean. Dr. Petculescu a prezentat structura organizatorică a spitalului cu secţiile şi compartimentele sale” (Olteniteanul)

Spitalul Municipal Oltenita

Iata si cateva fotografii de la intalnire:

Această prezentare necesită JavaScript.

Oana Niculescu-Mizil, astazi la Antena 3, orele 18.45!

Oana Niculescu-Mizil, astazi la Antena 3, orele 18.45, emisiunea „La ordinea zilei” cu Dana Grecu!

http://www.antena3.ro

Paste Fericit tuturor!

Oana Niculescu-Mizil, astazi in direct la Antena 1 Calarasi, orele 16.00!

Oana Niculescu-Mizil, astazi in direct la Antena 1 Calarasi, orele 16.00!

Urari de Florii!

Oana Niculescu-Mizil, astazi la 20.50 la Antena 3!

Oana Niculescu-Mizil, in aceasta seara la emisiunea lui Razvan Dumitrescu, orele 20.50 la Antena 3!

Am fost la Bruxelles, acolo unde se iau cu adevărat deciziile importante

Pentru că luna trecută am avut un program extern foarte încărcat, ţin neapărat să vă împătăşesc câteva cuvinte şi câteva imagini din cadrul unei deplasări externe deosebit de importante pe care am făcut-o la Bruxelles. Programul acolo a fost extrem de incarcat, dar a meritat fiecare moment, pentru că am văzut, am aflat lucruri deosebit de interesante şi am putut cunoaşte profesionişti cu adevărat desăvârşiţi în domeniul lor. Am fost în vizită la sediul NATO din Bruxelles, am fost primită la sediul SHAPE din Mons, am primită la o întrevedere la ambasadorul SUA în cadrul Comunităţii Europene şi am avut şansa de 1 la 1000 de a ajunge acolo chiar în momentul votării rezoluţiei „No Fly Zone” pentru Libia şi am avut oportunitatea de a participa la desfăşurarea activităţii departamentului de intelligence al SHAPE.

Sunt foarte mulţumită ca am putut lua parte la aceste activităţi si că am avut ocazia de a învăţa de la cei mai buni.

Despre oportunităţi ratate. Astăzi, China

Uitându-mă puţin printre noţitele mele şi printre fotografiile din luna trecută mi-am adus aminte despre vizita delegaţiei chineze in România. A fost o acţiune extrem de reuşită. Am purtat discuţii libere în cadrul comisiei de politică externă, discuţii în cadrul cărora am avut intervenții în care m-am exprimat pentru colaborarea între România şi China pe următoarele sectoare: infrastructura rutieră, infrastructura feroviară şi energie. Am susţinut solicitarea părţii chineze pentru o facilitare selectivă, a vizelor pentru marii investitori chinezi în România. De asemenea, am discutat şi despre relaţiile tradiţionale dintre România şi China.

Ceea ce mă uimeşte şi acum este că nu reuşim să fructificăm suficient relaţiile pe care le avem deja. Avem un ministru de externe prea preocupat de imaginea sa ca să se mai preocupe de imaginea României şi avem un premier care abia reuşeşte să ţină pasul cu ce se întâmplă în ţară ca să ne putem aştepta de la Guvern la îmbunătăţirea relaţiilor externe şi la transforamrea unor relaţii diplomatice în relaţii economice. Acum, când toată Europa caută să atragă investitori şi caută pieţe noi de desfacere, noi ignorăm China, care este deja o super-putere economică şi dă doar semnale de întărire a influenţei globale. Ce ne costă să explorăm oportunităţi economice în China? Ce ne costă să ne gândim la idei de a atrage investitori chinezi în România şi de a căuta să exportăm mai mult în China? Ce ne costă să facem măcar un plan în această privinţă. Dar pentru asta este nevoie în primul rând de pricere, apoi de viziune şi apoi de voinţă. Niciunul din aceste trei lucruri nu sunt în arsenalul personal al dnilor Boc şi Baconschi. Şi aşa, pentru că are ghinion de nişte lideri slabi şi total nepregătiţi, România ratează încă o oportunitate.

Un ultim cuvânt, pe o notă personală: am rămas profund impresionată atunci când mi-am spus numele şeful delegaţiei chineze şi-a adus aminte de numele bunicului meu şi mi-a adresat câteva cuvinte de respect in memoriam.

Guvernul râde și românii plâng

Dragi români,
Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vă rog să o tratați deopotrivă ca pe un semnal de alarmă cât și ca pe un apel la responsabilitate și la revenirea la normalitate. Cred că ne-am săturat cu toții de această comedie a absurdului în care trăim. Cred că lucrurile au mers prea departe. Mai deunăzi am asitat cu toții la o campanie triumfalistă a Guvernului, care, bucuros, ne anunța că am ieșit din recesiune și că suntem cu un picior în afara crizei. Adevărul este că românii sunt cu un picior în groapă. Nu știu de unde atât triumfalism guvernamental, când este evident că viața românilor se înrăutățește. Cel mai recet sondaj CURS spune că 88% din români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar mai bine de două treimi susțin că o duc mai prost sau mult mai prost în comprație cu anul trecut. Haideți să vă dau o veste stimați colegi de la Putere și dragi guvernanți, care vă tot lăudați cu rezultatul deciziilor voastre: unul din trei români susține că veniturile gospodăriei nu-i sunt suficiente nici măcar pentru strictul necesar. Puteți înțelege asta de pe scaunul din dreapta al limuzinei cu șofer? Sau din elicopter cum sustine „mai marele nostru Presedinte? Puteți înțelege asta din confortul locuinței dumneavoastră de sute de metrii pătrați? Puteți înțelege asta de pe plajele exotice unde vă petreceți vacanțele stimați colegi? Puteți înțelege asta voi toți care spuneți la televizor că lucrurile nu sunt nici pe departe atât de rele pe cât le descrie mass-media? Voi toti care nu vreti sa mai traiti in Romania reala, care nu coborati printre oameni sa le vedeti nenorocirea pe care o traiesc zi cu zi!

Adevărul este că economia reală nici măcar nu dă semne de revigoare, rândurile șomerilor sunt îngroșate pe zi ce trece. Știați că România are acum cei mai puțini salariați din istoria sa recentă: doar puțin mai mult de patru milioane de cetățeni? Știați că avem cea mai ridicată inflație din Europa? Dar știați că mâncarea se scumpește de la o lună la alta, asta în timp ce reprezentanții Puterii susțin cu gura plină că nu este cazul pentru o scădere a TVA la alimtentele de bază?

Vă lăudați cu reformele curajoase pe care le tot luați. Ce înseamnă reforme dle Boc? Faptul că românii câștigă mai puțin, plătesc mai mult pentru mâncare și pentru întreținerea locuinței și sunt ignorați atunci când ies în stradă să-și strige păsurile? Ce curaj domnilor miniștri? Vreau să vă aduc aminte dle prim-ministru că mai ieri fugeați de reporteri prin parlament și râdeați că aveți o condiție fizică bună. Vi se trage probabil de la cât de mult fugiți de români. Când ați vorbit ultima oară cu un cetățean? Vorbit serios, stat de vorbă cu alegător și să-l ascultați când vă povește cât de greu îi este? A trecut ceva timp, nu? Cam de prin 2004 când erați în campanie pentru primăria Clujului, nu?

Dar dumneavoastră domnilor miniștrii, ce aveți curajul să luați decizii nebănuite și neînțelese de români! Cât curaj aveți? Cât curaj aveți dle Cseke? Vă invit de mai bine de două luni la Călărași, la spitalul de la Budești, să vedeți ce impact au deciziile dumneavoastră asupra oamenilor și fugiți de călărășeni ca dracul de tămâie?

Stimați colegi,
Adevărul este că suntem conduși de o șleahtă de lași, care mă mir că mai au timp să și respire la cât de preocupați sunt să-și îngroașe portofelul. Vestea bună este că tot acest circ nu mai are cum să ţină mult. Românii au înţeles ce le poate pielea acestor lăcuste portocalii. 77% se îndoiec de faptul că Guvernul ar putea să scoată ţara din criză şi nu este de mirare, căci nici măcar dl Boc nu crede că este în stare de ceva, darămite să scoată o ţară din criză. Cei mai mulţi români cred că România îşi va reveni din criză în trei ani. Au dreptate, atunci ne vom reveni cu toţii din criza în care ne-a aruncat Traian Băsescu acum 7 ani de zile. Dar din criza guvernării vom ieşi mai devreme, în 2012, când îi vom înlătura de la Putere pe aceste lăcute, pe aceşti îmbuibaţi portocalii care nu fac altceva decât să amărască viaţa românilor.

Îndemnul meu pentru români este să unească rândurile şi să mai aibă puţină răbdare. Mesjaul meu pentru colegii de la Putere: căiţi-vă cât încă mai aveţi timp, altfel istoria o să vă ţină minte ca fiind generaţia de politicieni care a distrus o ţară şi a nenorocit câteva generaţii de români. Şi vreau să vă mai rog ceva, pe voi, parlamentarii puterii: făceţi-vă curaj şi ieşiţi printre oameni, ascultaţi-i şi uitaţi-vă atent la feţele lor atunci când vă vorbesc. Poate aşa o să vină gândul cel bun înainte să mai votaţi ca oile în turnă, şi poate aşa o să reuşiţi ca atunci când vă terminaţi mandatul de parlamentari şi nu vă veţi mai crede buricul pământului, să puneţi liniştiţi capul pe pernă şi să nu aveţi coşmaruri. Nu uitaţi că oamenii v-au trimis aici, în Parlament, ca să îi apăraţi, nu să vă baţi joc de ei.