La Gala de Arta Contemporana de la Palatul Sutu

Dintotdeauna am fost o admiratoare a artei si culturii romanesti. De foarte mica ii insoteam pe parintii si bunicii mei la toate muzeele, la teatru, la opera, la cinema, dar si la expozitiile de arta din Bucuresti si din tara. Am fost educata sa respect si sa ma bucur de dimensiunea artistica si spirituala a romanilor, fie ca este vorba despre o poarta sculptata sau o biserica de lemn din Maramures, sau de simeza unei galerii cu lucrari ale tinerilor nostri pictori. Bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil, m-a invatat ce inseamna arta adevarata, cum sa apreciez frumosul, originalitatea si stilul in arta plastica dar si in literatura si muzica. Incursiunile mele in lumea artistica, contemplarea frumosului in toata generozitatea lui, ma imbogatesc si ma fac fericita. De aceea incerc sa nu ratez manifestarule culturale romanesti si, mai ales, sa incurajez arta adevarata, pe tinerii artisti romani talentati. Acum doua zile, la Gala de Arta Contemporana de la Palatul Sutu, am avut sansa sa descopar lucrari de arta de mare tinuta. Am facut si niste achizitii de care sunt foarte mandra: „Madona cu copilul”, sculptura in lemn a tanarului si talentatului sculptor in lemn, Dan Christian din Sovata, dar si una dintre fotografiile de arta expuse de varul meu Paul Niculescu-Mizil, „Everlasting Love”.
Oana Mizil la Gala de Arta Contemporana 1

Anunțuri

Volodea Tismanetchi, critic de moda pe banii dezbracatilor

Se pare ca domnul Volodea Tismaneanu, fiul nkvd-istilor (kominternisti) de rang inalt Tismanetchi, apasat de responsabilitatea de a infiera comunisti romani – altii decat cei de la putere – simte nevoia sa-si mai ia cate o pauza de cercetare pe baricadele institutionalizarii turnatoriei, facand mici consideratii artistice, pe blogul personal, despre croielile din fashion designul romanesc de ultima ora. Avand in vedere ca Traian Basescu, angajatorul dumnealui, alt comunist care infiereaza comunisti, rasfoind dosare si santajand la drumul mare, isi va lua curand talpasita de la sefia statului, iar robinetul subventional se va inchide, ii recomand domnului Volodea sa-si incerce norocul la revistele cu tipare de rochii pentru femeile care nu-si mai permit sa-si cumpere haine intr-o Romanie curatata de comunisti de catre chiar brava ordonanta Volodea. Inainte de a trece la problemele serioase ale modei vintage si diferentele intre branduri, trenduri si marile case, il intreb direct pe sefului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania: La cate rochii cumparate de la magazinele „Toate produsele la 15 lei” au renuntat romancele pentru ca Presedintele Romaniei sa va plateasca atat amar de vreme degeaba, domnule Tismaneanu? Cate conserve de fasole ale muncitorilor au ajuns in buzunarele dumneavoastra? Cate alocatii pentru copii, cate pensii de amarat? Faceti socotelile astea in momentele de relaxare de dupa stresul cercetarii! Socotelile fac bine la nervi.

Acel “Look who’s talking!” care ma bantuie ori de cate ori imi arunc ochii pe consideratiile lui Vladimir Tismaneanu despre comunism, m-a incercat si zilele trecute, citind articolul in care era infierata si umila mea persoana, nepoata de nomenclaturist care a indraznit sa-l traga de maneca pe finantatorul cercetatorului, imbracata in zeghe, pe holurile Parlamentului Romaniei.

Domnule Volodea Tismaneanu, sunteti copil de activisti comunisti, de kominternisti. Oboseala cercetarii activitatii lui Leon Tismanetchi, tatal domniei voastre, la Soroca si in cuibarelor comuniste ale NKVD-ului si Komintern-ului, in Basarabia de dupa 27 martie 1918, când NKVD-ul a incercat distrugerea Romaniei prin provocarea asa-ziselor rascoale de la Tatarbunar si Hotin, va face sa uitati ca ati fost coleg cu Nicu Ceausescu, ca v-ati bucurat de toate privilegiile regimului comunist? Sunteti un om cu scoala, un profesionist. Ar trebui sa stiti ce a facut bine si ce a facut rau bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil si sa intelegeti de ce “continuu fara jena linia politica a stramosilor”, lucru pe care, cu siguranta, domnia voastra nu vi-l puteti permite, legal.

Sunteti metaforic cand va referiti la zeghea purtata de mine in Parlamentul Romaniei, afirmand ca este cea purtata de intemnitatii in numele idealurilor”luminoase” ale bunicului. „Spleen”-ul vietii bune pe banii romanilor va indeamna la metafore din varful limbii. Mie nu-mi arde de metafore si poezie in Romania Reala. Este prea mare jalea pe aici, domnule, si va inteleg ca, pierzand contactul cu realitatea, va inselati inca o data. Acea zeghe apartine chiar bunicului meu, detinut la Jilava, acel om despre care stiti, cu siguranta, ca a fost unul dintre initiatorii politicii de eliberare de sub tutela Moscovei, in 1964, si a fost direct implicat in relatiile dintre Romania si URSS, in favoarea Romaniei.

Nu bunicul meu a aruncat oameni in puscarie si nu el a fost informator direct implicat in dosarele martirilor romani din Basarabia, multi dintre ei luati de la casele lor, apoi condamnati, maltratati si ucisi fara alta vina decat aceea de a fi romani. Va suna cunoscut? Va suna cunoscut faptul ca intre 28 iunie 1940 si 28 iunie 1950, din Basarabia au disparut un milion de oameni (din 3,3 milioane)? Poate ar fi trebuit sa-l intrebati pe tatal dumneavoastra. Eu va stau la dispozitie cu documente. Cu siguranta sunteti informat, inainte de a informa pe altii, ca am mostenit arhiva bunicului meu, aceea pe care a vrut sa o cumpere Hoover Institution si pe care va invit sa o rasfoiti in vederea demersurilor de depistare a tortionarilor comunisti. Cine mai stie ce surprize referitoare la propria istorie veti avea, cu aceasta ocazie…

In ceea ce-l priveste pe bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil, cu siguranta stiti ca a fost primul oficial roman care, in 1968, a luat pozitie impotriva URSS-ului, la invadarea Cehoslovaciei, ca s-a opus deschiderii focului impotriva manifestantilor de la Timisoara, dar, mai ales, ca a fost, cu adevarat, un om de stanga cu vederi liberale, pentru romani. Nu credeti ca a cam trecut vremea in care era suficienta stampila pe fruntea comunistului pentru a fi aruncat la cosul de gunoi al istoriei? Nu cumva cunoasteti si domnia voastra, ca si mine, bisnitari care fac, acum, Romaniei mai mult rau decat a facut orice nomenclaturist comunist, vreodata?

Bunicul meu nu a fost bisnitar, a fost om serios. Ca mediator, direct implicat la nivel extern, a deschis relatiile politice si economice cu China, Vietnam si tarile arabe. Ca ministru de finante, a liberalizat sistemul financiar-bancar, deschizand Romania catre Vest, prin aducerea in tara a Societee General si a altor banci si societati occidentale. Ca ministru al educatiei si invatamantului a luptat pentru eradicarea analfabetismului, a fost initiatorul creselor si a introdus in invatamant limbile straine, altele decat limba rusa, cea vorbita atat de coerent de parintii dumneavoastra, domnule Volodea. Alte si alte lucruri bune pentru tara lui a infaptuit acest patriot, Paul Niculescu-Mizil. Dar, mai ales, bunicul meu si-a permis sa nu fie un abject turnator si un informatoar al securitatii pentru a-si construi o cariera. A trait modest si a murit sarac. A fost un bun profesionist si un iubitor de oameni. A facut pentru Romania cat nu a facut si nu va face niciodata Basescu, ca presedinte, in toate mandatele luate cu japca si cu ajutorul cucutei turnate de domnia voastre in urechile romanilor din diaspora, cu tot cu ajutorul la dosare dat de savantlacurile „cercetatorilor in ale comunismului”.

De asta ma mandresc cu bunicul meu si imi doresc sa-i calc pe urme cat mai apasat. Da, sunt politician de stanga si am fost nepoata de nomenclaturist, acel nomenclaturist descris mai sus – cel asteptat cu respect de secretarul de stat Henry A. Kissinger, niste ani in urma, la “10 pentru Romania” inainte de a se aseza pe scaun – chiar daca nu am apucat sa ma bucur de privilegiile nomenclaturistilor. Domnia voastra v-ati bucurat de toate. Ce au facut parintii dumneavoastra pentru tara asta ca sa meritati toate astea?

Chiar va recomand ca, inainte de a trata la comanda, cu atata superficialitate denigratoare un om de valoarea bunicului meu, sa faceti o cercetare prin Romania Reala si sa-i intrebati pe oameni ce a facut Paul Niculescu-Mizil pentru ei, dupa care sa va duceti si in Basarabia, incepand cu Soroca, si sa va uitati in ochii acelor oameni cand ii veti intrebati cat bine le-a facut tatal dumneavoastra, Leon Tismanetchi. Abia dupa aceea, sa va ganditi cine ar trebui sa vorbeasca si cine sa taca pentru totdeauna.

Dar, dupa cum scriati in finalul articolului in care il comparati pe bunicul meu cu Mussolini, „Nimeni nu trebuie judecat prin genealogie”, nu-i asa?

In ceea ce priveste kitsch-ul politic, trebuie sa intelegeti ca o femeie moderna, ca mine, trebuie sa fie in trend si, cum kitschul politic a fost inaugurat de finantatorul domniei voastre din banii nostri, domnul Presedinte al Romaniei, Traian Basescu, ma conformez.

Arta Pentru Viata in Anul Tigrului Alb, Anul Visurilor Indraznete

2010 este an mondial de criza, un an in care fiecare dintre noi, fie ca suntem politicieni, pensionari, afaceristi sau tineri care pornesc in viata, trebuie sa facem eforturi pentru a depasi situatia, pentru a merge mai departe cu curaj. Nu vreau sa ma refer aici la hotararile guvernului Boc sau la discursul Presedintelui Basescu, nu readuc in discutie miscarile de strada din Grecia si nici opiniile analistilor economici si politice. O voi face intr-o alta postare.

Vroiam sa va povestesc despre Gala ”Artă pentru viata” la care am participat si care a fost organizata joi, de Fundaţia Renasterea, sub inaltul patronaj al Ambasadorului Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Liu Zengwen si, mai ales, sub semnul Tigrului Alb, semn al belsugului si al visurilor indraznete. A sasea editie a evenimentului, cea de la Ambasada Chineza, a avut ca scop strangerea de fonduri, prin vanzarea unor lucrari de arta donate atat de de artisti cat si prin donatii facute direct catre fundatie, pentru a sprijini lupta impotriva cancerului de san, prin continuarea campaniilor de informare, a programului social (mamografii, ecografii şi consultatii la san gratuite), dar si pentru demararea celui mai amplu proiect al Fundatiei, si anume achizitionarea primei Unităţi Mobile de Diagnostic pentru San şi Col Uterin, din Romania.

Am fost onorata de invitatia Excelentei Sale, Domnul Ambasador Liu Zengwen. Am discutat destul de mult si cu mare placere despre bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil, care a contribuit atat de mult la construirea relatiilor bilaterale, romano-chineze, atat economic, cat si cultural. A fost o seara minunata, o incursiune in arta si cultura chineza dar si o seara plina de amintiri despre un om minunat care mi-a marcat, in mod esential, viata.

 

In memoriam Paul Niculescu-Mizil

Photobucket

Ieri l-am dus pe ultimul drum pamantesc pe bunicul meu Paul Niculescu-Mizil. A plecat dintre noi senin si multumit, ca un om care merge sa se odihneasca, dupa ce si-a terminat treaba bine si cu simt de raspundere. A lasat in urma o familie numeroasa si unita, “averea lui”, copiii si nepotii pe care i-a invatat adevaratele valori ale vietii. Nu este putin lucru sa iti iei ramas bun pentru totdeauna cu seninatate si multumire. Familia si sute de prieteni au fost prezenti la inmormantarea care a avut loc la Cimitirul Cernica, intr-o zi frumoasa de decembrie. O zi aspra si insorita, ca sufletul lui. M-am bucurat sa vad cat de iubit si cat de respectat a fost acest om si am acum ocazia sa multumesc tuturor celor prezenti la inmormantare. Oameni atat de diferiti unii de altii si care, multi dintre ei, i-au fost apropiati in timpul vietii, indiferent daca au fost oameni de stat, artisti si sportivi sau oameni obisnuiti, muncitori sau tarani.

Multumesc, in mod special, locuitorilor Colegiului 20 care au fost alaturi de mine si s-au oferit sa ma ajute “cu tot ce pot ei” pentru inmormantare. Un gest impresionant, avand in vedere faptul ca cei mai multi sunt oameni saraci. Iata ca nu conditia materiala si interesele pragmatice sunt cele care dicteaza conditiei umane. Nu voi uita niciodata gestul lor pur omenesc, altruist, si ma mandresc ca am fost capabila sa le castig increderea, la alegeri. Acum, urmeaza sa le demonstrez ca nu s-au inselat si au facut o alegere buna. Astfel de oameni, simpli si onesti, fac bine celorlalti, mai ales in momente grele, de exemplu cand iti moare un bunic pe care l-ai iubit foarte mult. Sunt si oameni care nu fac decat rau celorlalti si care nu au nimic sfant. Nimic nu te poate opri sa nu respecti nici macar protocolul unei inmormantari, chiar sub pretextul maximei sinceritati.

Am ramas uimita cand ieri, in ziua inmormantarii bunicului meu, am citit in ziarul Romania Libera un articol in care doua “somitati” ale Partidului National Liberal se considerau contrariate pentru ca trupul neisufletit al fostului ministru de finante al Romaniei a fost depus in sediul Ministerului de Finante. In opinia ilustrilor liberali, bunicul meu a fost un reprezentant al sistemului totalitar, iar faptul ca trupul lui a fost depus in holul ministerului reprezinta un gest de impietate la adresa istorie nationale. Trec peste indecenta flagranta a celor doi, peste crasa lipsa de umanitate, peste nesimtirea in a se pronunta asupra faptelor unui om care, din pacate, nu se mai poate apara si toate astea chiar in ziua inmormantarii lui.
Cei doi sunt Adrian Cioroianu si Smaranda Enache, vicepresedinti ai Partidului National Liberal.

M-au dezamagit, in primul rand, afirmatiile injurioase ale lui Cioroianu in legatura cu bunicul meu. Am raspuns in aceasta campanie electorala tuturor acuzelor aduse mie si bunicului. Am spus, de cate ori am avut ocazia, ca sunt mandra de faptele lui, de educatia primita de la acesta si de faptul ca ii port numele cu respect si demnitate. Bunicul meu a fost un comunist cu fata umana, tributar valorilor sociale. Si-a pus toata viata in slujba oamenilor. A fost singurul membru al CP ex-ului care s-a impotrivit represiunii sangeroase de la Timisoara.
Imi amintesc acum, usor amuzata, intalnirea avuta cu Adrian Cioroianu la evenimentul de la palatul regal. Timp de 45 de minute acesta mi-a vorbit cu admiratie si respect despre bunicul meu. O facea si atunci tot in calitate de istoric. Isi exprima consideratia fata de el si fata de ceilalti oameni de stat romani de calitatea profesionala si morala ca cea a bunicului meu. Iata, insa, ca domnul ex-ministru de externe are memoria scurta si se lanseaza in afirmatii care se contrazic.
Vreau sa-i spun domnului Cioroianu ca bunicul meu nu a facut niciodata de ras Romania, nu si-a batut joc de romani, nici in tara, nici in strainatate. Foarte multi fosti sau actuali diplomati ai marilor guverne s-au interesat de soarta lui atunci cand acesta a fost arestat pe nedrept. L-au respectat si ii onoreaza memoria.
A existat, in schimb, domnule Cioroianu, un ministru de externe al Romaniei care a ramas in istoria diplomatiei ca fiind cel mai slab sef al diplomatiei romanesti. In scurtul sau mandat (din fericire) acesta s-a aratat neputincios in scandalul ,,ambasadoarei sexy”, a gestionat ca un amator criza diasporei romanesti din Italia generata de cazul Mailat, s-a lasat dojenit de interlopul Costica Argint, oripiland opinia publica interna si internationala. Apoi, a dat dovada de infantilism salutandu-l pe regele Spaniei in cel mai pur stil hip-hop, spre stupefactia aparatului diplomatic. In fine, a trebuit sa moara un roman de inanitie intr-o inchisoare din Polonia pentru ca ilustrul istoric si ministru liberal sa demisioneze. Acest “remarcabil” om de stat isi permite sa judece faptele bunicului meu si sa lanseze verdicte?
Cealalta voce ofuscata apartine doamnei Smaranda Enache. Ii reimprospotez memoria distinsei “dizidente” rugand-o sa se citeasca in acest articol. Nu o cunosc pe doamna respectiva si nici nu doresc sa stiu mai multe despre dumneaei.

Le spun tuturor detractorilor mei si ai familiei mele, celor notorii sau celor anonimi care se ascund in spatele unui IP de proxy, aici, pe blog, ca bunicul meu nu va putea fi scos niciodata din istoria acestei natii. Chiar daca pentru multi romani a devenit neinteresant sau de prost-gust sa fii patrot, Paul Niculescu-Mizil a fost si ramane un luptator pentru binele romanilor si un mare patriot.

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Photobucket - Video and Image Hosting

Dumnezeu sa-l odihneasca pe bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil !

Photobucket

Paul Niculescu-Mizil

Astazi, 6 decembrie, orele 2 a.m., s-a stins din viata bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil, la varsta de 85 de ani, in urma unei lungi suferinte cardio-vasculare. Familia, marea lui avere cu care s-a mandrit mereu, care l-a ingrijit si nu l-a parasit niciodata, a fost alaturi de el pana in ultima clipa.
Ii multumesc bunicului meu pentru tot ce am invatat de la el si pentru ca a avut rabdare si a asteptat sa-i dovedesc ca sunt un om drept intre oameni, un om care reuseste sa realizeze ce isi propune, un om care nu accepta si nu va accepta niciodata compromisuri. Pentru toate acestea i-am multumit si ii voi multumi ori de cate ori voi avea incercari in viata. Sunt convinsa ca ma va ajuta sa trec peste ele cu fruntea sus, asa cum si-a ajutat cei 6 copii, 11 nepoti si doua stranepoate.
Ne va lipsi tuturor bunicul meu, Paul Niculescu-Mizil, chiar daca va fi mereu prezent in fiecare dintre noi!

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Oana Niculescu-Mizil si familia

*

Cine doreste sa isi ia un ultim ramas-bun de la Paul Niculescu-Mizil poate veni la Ministerul Finantelor (holul mare al minsterului) unde se va afla depus trupul neinsufletit pana luni dimineata, dupa care sicriul va fi depus la capela bisericii Sfantul Nicolae de la Cernica. Inmormantarea va avea loc la Cimitirul Cernica, marti, la orele 13.